News Flash:

Rascoala la Ciurea

11 August 2008
2406 Vizualizari | 4 Comentarii
Rascoala la Ciurea
• Localnicii din Ciurea au iesit sambata in strada pentru a protesta fata de retragerea autobuzelor RATP de pe traseul Iasi- Ciurea • Retragerea mijloacelor de transport in comun a fost decisa in plenul Consiliului Judetean Iasi • Localnicii au blocat drumul care duce spre Vaslui pentru aproximativ doua ore, timp in care si-au strigat nemultumirile • Presedintele CJ Iasi, Constantin Simirad, va emite o dispozitie prin care autobuzele RATP pot circula pe traseu, cel putin pana la urmatoarea sedinta a plenului Consiliului


Votul negativ dat de consilierii judeteni pentru atribuirea traseului Iasi- Ciurea Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iasi a dus la revolta localnicilor, care s-au vazut din nou in imposibilitatea de a mai circula pana in oras, la un pret acceptabil. Peste 300 de localnici din Ciurea au blocat sambata drumul judetean 248 spre Vaslui, nemultumiti de faptul ca RATP nu mai asigura curse intre Ciurea si Iasi. Retragerea mijloacelor de transport in comun de pe acest traseu a fost decisa la ultima sedinta a Consiliului Judetean. In consecinta, sambata, operatorul local de transport si-a retras masinile de pe traseu, insa cei care asteptau in statii au declansat un protest spontan, blocand drumul. Protestul, care a durat aproximativ o ora, a fost aplanat cand la fata locului a ajuns Constantin Simirad, presedintele CJ Iasi.

Acesta le-a promis cetatenilor ca va emite o dispozitie prin care autobuzele RATP vor continua sa circule pe respectivul traseu, cel putin pana la urmatoarea sedinta a institutiei pe care o conduce. "Voi emite o dispozitie pentru ca RATP sa circule pe traseu pana la urmatoarea sedinta de plen. Pe de alta parte, nu stiu cum o sa voteze consilierii judeteni acum, dar trebuie sa existe o solutie pentru ca oamenii sa nu plateasca preturi atat de mari pe un bilet. Ar fi interese, dar trebuie sa se inteleaga ca in astfel de cazuri, acestea trebuie lasate deoparte", a spus Simirad. Pe de alta parte, seful Serviciului de Transport Public din cadrul CJ, Petru Focsa, a precizat ca daca Regia va obtine traseul, acesta nu va mai fi scos la licitatie. "O sa supunem din nou hotararea in plen. Oamenii din Ciurea vor RATP pe traseu. Din punctul lor de vedere, atat pretul biletelor, cat si accesul in mijlocul de transport sunt mai accesibile decat la autocarele cu care s-au prezentat operatorii privati. Altceva e un autobuz pentru transportul in comun, unde accesul e mult mai usor, si altceva e un autocar, unde si asa accesul e mai ingreunat", a spus Focsa. Acesta a mai spus ca operatorul privat care circula pe acest traseu a fost descalificat la licitatia privind atribuirea traseului, astfel incat nu va mai putea circula. In ultima sedinta de CJ, consilierii au votat impotriva atribuirii traseului Iasi-Ciurea Regiei de transport, fara a mai fi necesara o licitatie, asa cum se prefigura. Acest traseu este printre putinele care nu au fost atribuite in urma licitatiilor din luna iunie. Dupa cum au spus reprezentantii CJ, hotararea va fi supusa din nou dezbaterii plenului. "Ne gandim intai la oamenii de acolo. Speram ca, de aceasta data, hotararea de atribuire a traseului sa treaca de plenul CJ", a mai adaugat Petru Focsa. Disputa care s-a ivit in jurul autobuzelor Regiei s-a datorat in principal faptului ca RATP nu poate circula decat pe teritoriul municipiului si nu pe un traseu judetean, cum este clasificat cel care leaga municipiul Iasi de comuna Ciurea. Fosta conducere a CJ a dat o dispozitie in luna iunie prin care autobuzele Regiei puteau circula pana in Ciurea, pana la atribuirea traseului in licitatie. Insa licitatia a fost amanata pentru ca nici unul dintre cei care s-au prezentat nu a obtinut toate avizele necesare.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

florin  | #40444
cu zona metropolitana cum ramine ?
Anonim  | #40445
pai zona metropolitana nu inseamna numai ciurea.normal ar fi sa se puna autobuze ratp la ciurea atunci cand toate celelate comune de prin jurul iasului o sa aiba si ele autobuze ratp.ca nu o fi ciurea mai cu mot ca ies astia in strada.
eu  | #40446
pai numai la ciurea e primar pzd-ist
andrey  | #40447
cui nui convine cu autobuzele ratp pan la ciurea sa nu vb aiurea
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1361 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013855 (s)