Se țese un scenariu sumbru în cazul tragediei de lângă Lețcani. Surse apropiate anchetei au precizat că șoferul autoturismului ar fi intrat intenționat în TIR. Din câte se pare, bărbatul ar fi vrut să-și încheie socotelile cu viața, însă acesta este doar un scenariu luat în calcul de către autorități.
Adrian Șcrab, un bărbat în vârstă de 45 de ani din comuna ieșeană Lețcani, a murit ieri, după ce mașina pe care o conducea a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un TIR. Impactul a fost atât de puternic încât o parte din trupul bărbatului a fost împrăștiată pe zeci de metri. Surse apropiate anchetei au precizat pentru reporterii BZI că toate indiciile duc către sinucidere. Șcrab ar fi apăsat pedala de accelerație la fund, apoi ar fi intrat direct în TIR, după ce s-ar fi certat cu mama copiilor săi. Mai mult decât atât, bărbatul ar fi trimis mesaje în care anunța ce urmează să facă. Ulterior, atât autoturismul pe care bărbatul îl conducea, cât și autotrenul au părăsit partea carosabilă. Leziunile suferite de Șcrab au fost incompatibile cu viața. Șoferul TIR-ului a scăpat cu leziuni ușoare, însă atât viața sa, cât și viața altor participanți la trafic au fost puse în pericol.
Șoferul autoturismului a vrut să-și pună capăt zilelor?
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/09/accident-letcani-111.jpg)
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări în acest caz.
„La data de 9 septembrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în afara localității Lețcani, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că un bărbat de 45 de ani, în timp ce conducea autoturismul dinspre Lețcani către Podu Iloaiei, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 56 de ani. În urma impactului, șoferul de 45 de ani a decedat, iar celălalt șofer a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, bărbatul de 56 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală
Timp de zeci de minute, circulația în zona în care s-a produs accidentul s-a desfășurat cu dificultate. După ce autoritățile au finalizat cercetările, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru necropsie. Medicii legiști trebuie să afle care au fost cauzele decesului, deși lucrurile sunt cât se poate de clare. Acum, oamenii legii trebuie să stabilească modul în care s-a produs accidentul și să stabilească dacă șoferul autoturismului a intrat intenționat pe contrasens.
Astfel, anchetatorii vor stabili dacă șoferul autoturismului a vrut să-și pună capăt zilelor.
La articolul anterior erau destui care imjurau soferul de camion.
Suntem o natie cu prea multe defecte…
NU, eu zic că greșești . Nu poți compara o natiune judecand o publicație semianalfabeta cu postaci și mai analfabeți. Știi tu , 4-5 idioți nu reprezintă o națiune .
NU, eu zic că greșești . Nu poți compara o natiune judecand o publicație semianalfabeta cu postaci și mai analfabeți. Știi tu , 4-5 pokemoni nu reprezintă o națiune .
Mergeti fratilor la psiholog,psihiatru si cautati-va mintile… ce sa vezi,lumea se mai si cearta dar nu ne infigem in tiruri sa luam si pe altii dupa noi !
Cum de statea tocmai in Letzcani?
Tot femeia, la origini. „Cherchez la femme”.
:))))))))))
Dzeu sa-l ierte.
Mare pacat ca masina nu era BMW.
Mai scapam de o masina de neam prost de cocalar.
Uite de asta m-am abținut să comentez din prima legat de accident !, dar dacă este așa sinucigașul nu a găsit un capăt de funie pe undeva ? Trebuia neapărat să distrugă material , medical ori psihic și alte persoane ?
Tzaranete de Letcani.
sunt foarte curioasa cum au fost angajati cei doi domni pompieri care zambeau asa frumos la camere…
Ești culmea !, Fără vreo 5000 € nici nu îți primește dosarul !