Coronavirus

Răsturnare de situație! Plasma nu aduce niciun beneficiu pacienților cu forme grave de COVID-19 – STUDIU

Publicat: 11 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Răsturnare de situație Plasma nu aduce niciun beneficiu pacienților cu forme grave de COVID-19 - STUDIU
Plasma convalescentă este utilizată ca tratament potențial pentru pacienții cu COVID-19, datorită anticorpilor pe care îi conține și care ar putea duce la neutralizarea virusului, oprindu-i multiplicarea și eventualele leziuni de țesut.

Un studiu realizat recent a demonstrat faptul că testarea clinică internațională a tratamentului cu plasmă, provenită de la pacienții vindecați de COVID-19, nu aduce niciun beneficiu pacienților cu forme grave. Din acest motiv, procedura a fost oprită, în ceea ce îi privește pe bolnavii grav afectați de virus.

Liderii testului REMAP-CAP (Randomized Embedded Multifactorial Adaptive Platform for Community-acquired Pneumonia) au luat această decizie, în urma unei analize a peste 900 de participanți grav bolnavi de la ATI, a căror stare de sănătate nu s-a îmbunătățit, după ce au primit tratamentul cu plasmă bogată în anticorpi prelevată de la oameni care s-au recuperat după boala pandemică.

”Nu au existat dovezi ale unui prejudiciu asociat cu administrarea de plasmă convalescentă” (și) studiul continuă să recruteze pacienți spitalizați cu COVID-19 care sunt moderat bolnavi, dar care nu sunt în terapie intensivă, au spus oamenii de știință care conduc studiul într-un comunicat.

”Este plauzibil din punct de vedere biologic ca pacienții care nu produc anticorpi la momentul terapiei cu plamă convalescentă și acei pacienți cu virus în exces să beneficieze mai mult decât alții. Analizele noastre suplimentare vor explora acest lucru”, a spus Manu Shankar-Hari, unul dintre conducătorii studiului.

Conform spuselor lui Manu Shankar-Hari, analiza inițială nu a cuprins și evalurea efectelor plasmei la pacienții spitalizați cu o simptomatologie mai ușoară. El a adăugat că aceasta „rămâne o întrebare foarte importantă” și se va merge îe explorarea ei în continuare.

Plasma convalescentă este utilizată ca tratament potențial pentru pacienții cu COVID-19, datorită anticorpilor pe care îi conține și care ar putea duce la neutralizarea virusului, oprindu-i multiplicarea și eventualele leziuni de țesut.

Alexis Turgeon, medic de la terapie intensivă: „Leziunile pulmonare sunt prea avansate pentru ca plasma convalescentă să facă diferența„

În altă ordine de idei, analiză inițială, care a condus la suspendarea înscrierii pacienților cu forme severe a arătat că există o probabilitate foarte scăzută – 2,2% – de a reduce ratele de deces sau de a scădea numărul de zile în care pacienții au avut nevoie de terapie intensivă.

„De ce plasma convalescentă nu pare să îmbunătățească rezultatul la pacienții grav bolnavi cu COVID-19 internați la ATI nu este încă cunoscută. Cu toate acestea, se poate datora faptului că leziunile pulmonare sunt prea avansate pentru ca plasma convalescentă să facă diferența”, a spus Alexis Turgeon, un medic de terapie intensivă și profesor la Universitatea Laval din Canada, care lucrează, de asemenea, la studiu.

Condiţii pentru donare de plasmă în România

Vrei să donezi plasmă? Respectă următoarele două lucruri:

– trebuie să fi avut şi tu coronavirus şi să fi dezvoltat anticorpi;

– urmează procedura standard. Aceasta înseamnă să te prezinţi la Centrul de Transfuzie Sanguină.

Paşi pentru donare:

– să ai cu tine scrisoarea medicală, în care să scrie că ai avut covid, dar şi rezultatul testului negativ, făcut după cel puţin 14 zile după externare;

– dacă nu ai făcut nici testul de verificare, în scrisoarea medicală trebuie să scrie că ai stat în izolare şi că au trecut cel puţin 28 de zile de când nu mai ai coronavirus;

– dacă nu ai fost internat în spital, să ai cu tine un document eliberat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), prin care se confirmă că ai fost în izolare şi ai ieşit. La fel, trebuie să treacă cel puţin 28 de zile de la ieşirea din izolare şi până în ziua donării;

– dacă nici nu ai fost internat, nici nu te-ai aflat în evidenţă DSP, trebuie să faci mai întâi un test, prin care să arăţi că ai aut covid şi că au trecut de atunci cel puţin 28 de zile.

Adauga un comentariu