News Flash:

RATC va inlocui doar patru kilometri de sina

20 Iunie 2000
765 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pe anul in curs sunt prevazute reparatii la doua tronsoane de tramvai •Sina provine din contractele pentru restaurarea tramvaielor de epoca

Datorita resurselor financiare alocate de Consiliul Local catre RATC, regia are posibilitatea sa schimbe doar patru kilometri de linie de tramvai. Potrivit celor declarate de Neculai Abalasei, inginerul sef al RATC, sina disponibila pentru lucrarile de modernizare a fost achizitionata in principal prin contractele care au avut ca obiect restaurarea unor tramvaie de epoca, operatiuni comandate de Muzeul mijloacelor de transport din Viena. Partenerii austrieci au acceptat ca in schimbul restaurarii tramvaielor de epoca sa ofere sina de cale ferata second hand. Regia Autonoma de Transport in Comun a intrat in posesia a 400 de tone de sine pentru tramvaie iar cantitatea ar putea fi suplimentata in functie de comenzile care vor mai veni din partea muzeului austriac. Singurul lot de sina noua, respectiv o cantitate de 100 de tone, a putut fi contractat cu firma Zimpex din Timisoara, filiala a concernului Krupp. Valoarea contractului cu filiala concernului Krupp se cifreaza la aproximativ 82.500.000 de lei, banii urmand sa fie virati de catre Consiliul Local. "Posibilitatile regiei sunt reduse. Am acceptat sina second hand deoarece pretul acesteia este de trei ori mai mic decat al sinei noi. Cantitatea mare de sina ce trebuie inlocuita necesita o investitie uriasa pe care nu o putem face deocamdata", a declarat inginerul sef Neculai Abalasei. Aceasta cantitate de sina necesara pentru a derula procesul de modernizare a traseelor de tramvai se cifreaza la cateva mii de tone. In prezent, circa 80% din reteaua de sina de tramvai trebuie schimbata, aceasta avand depasita norma tehnica de utilizare.

Tronsonul Palat - Podu Ros va fi refacut in urmatoarele saptamani

La sfarsitul acestei saptamani vor demara lucrarile de modernizare la tronsonul de tramvai aflat intre Palatul Culturii si Podu Ros. Conducerea RATC intentioneaza sa refaca fundatia traseului si sa modernizeze infrastructura acestuia. "Valoarea lucrarilor a fost estimata la zece miliarde lei. Ceea ce se afla pe respectivul tronson va fi dezafectat si vor fi montate alte componente. Vom intari fundatia tronsonului si vom moderniza respectiva portiune", a mentionat inginerul sef Neculai Abalasei. Lucrarile la tronsonul de tramvai aflat intre Palatul Culturii si Podu Ros vor demara dupa ce va fi definitivat sectorul Gara - Autogara. In noaptea de 18-19 iunie a fost reluata circulatia pe ambele fire ale respectivului tronson iar pana la sfarsitul saptamanii vor fi facute ultimele finisaje.
Ovidiu MARDARE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1337 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019392 (s)

loading...