Actualitate

Razboaiele contra Parlamentului

Publicat: 27 iul. 2018
1

Primul presedinte care a inceput un razboi impotriva Parlamentului Romaniei a fost Traian Basescu. Inca din primul sau mandat. El a atacat, pentru a le slabi, toate institutiile fundamentale si nefundamentale ale statului, dar cu precadere Parlamentul, pe care a incercat din rasputeri sa-l demonizeze. Tocmai de aceea, el a fost acuzat de practici nedemocratice. Klaus Iohannis insa il depaseste pe Basescu. De la mare distanta. El loveste Parlamentul cu barda la radacina. Il ataca in esenta lui. Atacand in forta procesul legislativ.

In istorie nu s-au vazut niciodata dictaturi ale Parlamentului. Organul legislativ al statelor de maxima reprezentativitate fiind, dar si de o reprezentativitate extrem de diversa, acoperind practic  toate zonele politice, nu are niciun interes sa atace democratia. Tocmai fiindca este o expresie si, totodata, un garant al democratiei. In schimb, dictaturi au instaurat in istorie imparati, regi, cancelari  si presedinti interesati sa reduca forta Parlamentului in beneficiul lor si sa instaleze regimuri de forta, pe care le-au condus sau au incercat sa le conduca. De aceea, de cate ori auzim vreun presedinte al republicii noastre ori al oricarei alte republici sau vreun prim-ministru ca acuza Parlamentul ca da lovituri de stat sau ca are apucaturi dictatoriale – vezi asa-zisul dictat al majoritatii impotriva minoritatii – e bine sa devenim extrem de atenti. Si de circumspecti. Si sa vedem ce se ascunde in spatele acestor apucaturi.

Klaus Iohannis a castigat alegerile prezidentiale. Si bine a facut. L-a invins pe un contracandidat, Victor Ponta, care, la randul sau, daduse deja dovada ca are apucaturi dictatoriale si ca, in eventualitatea in care ar fi venit la Cotroceni, si-ar fi spulberat adversarii prin mijloace nedemocratice. In scurt timp insa, o educatie precara din punct de vedere politic, precum si dorinta de a dobandi mai multa putere decat puterea pe care cetatenii le-au oferit-o unora si altora, l-au impins la afirmatii si, apoi, la decizii extreme. Cand Klaus Iohannis si-a tradat intentiile, spunand ca isi doreste un Guvern al sau, el a afirmat implicit ca obiectivul pe care il are este un Executiv marioneta, care sa nu mai fie expresia majoritatii parlamentare, asa cum a rezultat ea din alegeri, ci a unei minoritati politice, aflate la remorca sa. PNL si USR. Un Guvern al sau ar fi insemnat si a si insemnat intr-o oarecare masura, timp de un an, o lovitura aplicata democratiei. Mai multa putere de decizie pentru presedintele republicii decat cea conferita de litera si spiritul Constitutiei si deplasarea in acelasi timp a responsabilitatii catre Guvern, oricare ar fi fost el.

Evident, nu a fost un simplu enunt. Klaus Iohannis a continuat in forta opera initiata de Traian Basescu, prin dezvoltarea necontrolata a institutiilor de forta, cu convingera ca acestea sunt intotdeauna mai interesate sa sprijine un presedinte cu porniri dictatoriale, decat un Parlament cu porniri democratice. Nici nu este necesara o intelegere prealabila intre reprezentantii institutiilor de forta si presedinte, atata timp cat interesele lor converg. Chiar scapate de sub control, institutiile de forta au actionat intr-un acord tacit cu Traian Basescu, si, ulterior, intr-un acord mai mult tacit decat explicit cu succesorul acestuia. De ce Klaus Iohannis este mai periculos sub acest aspect al apucaturilor dictatoriale decat Traian Basescu? Cum se explica faptul ca cel mai hulit presedinte din istoria republicii trece pe planul doi, chiar la capitolul la care a suferit cele mai dure acuzatii? Sa incercam un raspuns.

1). Traian Basescu a transpirat mult, suferind si doua suspendari si doua referendumuri pentru demitere, pana cand a reusit sa scoata aproape in totalitate institutiile de forta ale statului de sub controlul Parlamentului. A traumatizat o societate intreaga, dar nu a apucat sa se bucure prea mult de rezultatele succesului sau. Plecand de la Cotroceni, Traian Basescu i-a oferit pe tava lui Klaus Iohannis un  sistem care functiona autonom, lipsit de orice fel de constrangeri democratice si care avea la baza legi care il favorizau, dar si un intreg set de pseudolegi, care, fireste, nu se reduce doar la blestematele protocoale. A existat cu certitudine o intelegere prealabila intre Klaus Iohannis si servicii. Aceasta intelegere prealabila a fost initiata si parafata destul de ostentativ de partenerii georstrategici ai Romaniei, cei mai importanti fiind Germania, Franta si Statele Unite. Acestia aveau nevoie de institutii de forta, care aparent sa functioneze ca niste electroni liberi, si de un presedinte marioneta , captiv al acestor institutii de forta, pe care le dirijau mai mult sau mai putin discret.

2). Sesizand dorinta transmisa in mod explicit a presedintelui Klaus Iohannis de a avea un Guvern al sau, acesti parteneri geostrategici au actionat in consecinta, livrandu-l la momentul oportun pe Dacian Ciolos. Un personaj care nu avusese niciodata in spate nici alegeri libere si nici vreo promovare in baza unei competitii intre valori. Un produs al serviciilor interne de informatii, in special „Doi si-un sfert”, prin intermediul generalului Ioan Ardeleanu, preluat in forta si in totalitate de Franta si Germania, interesate, din motive diferite, sa mentina un puternic control economic si politic asupra Romaniei. Dar, implicit, Klaus Iohannis a devenit si el beneficiarul acestei mutari pe tabla de sah din politica interna, in urma careia ne-am ales cu un Executiv care nu rezulta din niciun fel de alegeri democratice, ci era produsul unor laboratoare. Pentru Romania, nu si pentru altii, rezultatul acelui an de guvernare a fost catastrofal. Dar Klaus Iohannis si-a mai tras o gura de oxigen si a reusit totodata sa umileasca si sa tina sub control PNL si USR, partidele pe care miza in viitor.

3). Masinaria sistemului transformat in stat paralel functiona ca unsa in baza unor mecanisme nedemoratice si total netransparente, si sub aparentul patronaj al presedintelui republicii. Pana cand s-a defectat. S-a defectat din interior, dar si din exterior. Factorul intern a fost generat de prea mult putere, pe care au ajuns sa si-o imparta corifeii statului paralel, care, dupa ce si-au spulberat adversarii identificati in patidele politice, in presa, in societatea civila in general, au ajus sa se incaiere intre ei, tot pentru mai multa putere. Iar factorul extern a constat intr-o splitare nemaiintalnita pana atunci de la cel de-al Doilea Razboi Mondial in sistemul de aliante economice si politice al Vestului democrat. Si cum fiecare stat partener avea partea lui din servicii si din statul paralel si butoanele lui de comanda, a inceput si pe acest plan o confruntare. De care, cu chiu cu vai, isi inchipuie ca profita cea mai legitima putere in stat, atat de ultragiata, care este Parlamentul. In tot acest proces, Klaus Iohannis a dovedit certe apucaturi si s-a facut vinovat de incontestabile practici dictatoriale, stand intodeauna fara ezitari de partea raului. A tot ceea ce era mai rau in statul rau. Care era si inca mai este statul paralel.

4). Dar dovada incontestabila a apucaturilor de tip dictatorial ale lui Klaus Iohannis este de natura statstica. Niciun presedinte pana la Klaus Iohannis, nici chiar Traian Basescu, nu a hartuit intr-un asemenea hal Parlamentul Romaniei, lovind institutia chiar in chintesenta activitatii sale, care este cea de legiferare. Constitutia Romaniei iiofera pesedintelui un instrument de a repara eventualele derapaje ale forumului legislativ prin retrimiterea in Parlament a unor acte normative sau sesizarea Curtii Constitutionale. Ei bine, Klaus Iohannis a reusit o performanta nemaiintalnita pana acum in Romania si unica in lumea democrata. A respins nu mai putin de un sfert dintre actele normative promovate de Parlament. In numar absolut, 49 numai in acest an. Asa ceva nu se mai intampla niciunde. Oricat de gresit ar functiona o majoritate parlamentara, oricat de slaba ar fi infrastructura in specialisti pe post de consilieri a forumului legislativ, este cu neputiinta ca un sfert din rezultatul activitatii parlamentare sa reprezinte un gunoi demn de aruncat la cos. De altfel, Curtea Costitutionala, raspunzand sesizarilor presedintelui, i-a respins de alarmant de multe ori initiativele, demonstrand ca acesta nu face altceva decat sa hartuiasca Parlamentul.

5). A incerca sa blochezi in acest fel activitatea celei mai democratice institutii a unui stat, care in acelasi timp este si cea mai reprezentativa din punct de vedere electoral, pentru ca reprezinta totalitatea voturilor celor care s-au prezentat la urne, inseamna nu numai o dovada incontestabila de reavointa in plan democratic si de intentii explicite in plan dictatorial, ci si intentia presedintelui de a-si subordona prin compromitere si presiune puterea legislativa. Ceea ce inseamna schimbarea ordinii constitutionale.

Suspendarea urmata de un referendum pentru demiterea presedintelui este inoportuna din cel putin doua motive. Romania si-ar rata astfel sansa de a veni la presedintia rotativa a Uniunii Europene si, in al doilea rand, se apropie cu pasi repezi alegerile prezidentiale, moment in care cetatenii vor transa oricum acest grav conflict interinstitutional, transformat in criza politica. Si, cu toate acestea, nu trebuie sa ascundem faptul ca, indiferent de conjuncturi, si indiferent de ceea ce inseamna oportunitate politica, respectiv interese politice, presedintele Klaus Iohannis ar trebui suspendat. Pentru ca, pana la urma, ce primeaza in filozofia organizarii statului? Interesele de oportunitate sau apararea Constitutiei, care este Legea Fundamentala a statului, si, implicit, apararea democratiei? Se va lua sau nu o decizie in acest sens, asta vom afla in cursul acestui an. Dar pana atunci trebuie sa recunoastem cu toata franchetea si fermitatea o realitate. In razboialele purtate impotriva Parlamentului Romaniei, cel mai nociv dusman s-a dovedit a fi Klaus Iohannis.





Adauga un comentariu