News Flash:

Razboi declarat evaziunii fiscale

17 Septembrie 2004
961 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ieri a avut loc la Iasi seminarul cu tema "Evaziunea fiscala - prevenire si combatere", organizat de Compania Nationala "Imprimeria Nationala" SA si Fundatia Romana pentru Promovarea Dezvoltarii Comunitatilor Locale •"Este foarte important ca actele de evaziune fiscala sa fie facute publice si sa fie cunoscute", a afirmat Sorin Rosca Stanescu •O alta cauza a concurentei neloiale este folosirea muncii la negru, care, de asemenea, este un fenomen de o marime ingrijoratoare si care incurajeaza evaziunea fiscala •Scopul principal al seminarului a fost de a constientiza opinia publica referitor la pericolul pe care fenomenul evaziunii fiscale il reprezinta pentru mediul de afaceri •"S-ar putea sa fiti chiar voi judecati de PNA si de Parchete, deoarece si nerespectarea sarcinilor primite poate duce la interpretarea motivelor pentru care nu sunt executate acestea", a subliniat Dragos Rusu Evenimentul care a adus in atentia opiniei publice fenomenul evaziunii fiscale si metodele prin care aceasta poate fi combatuta de autoritatile de control fiscal a reunit la Iasi numerosi reprezentanti ai autoritatilor locale, pe reprezentantii Imprimeriei Nationale SA, in frunte cu directorul general Dan Docan, delegati ai Directiilor de Finante din judetele Iasi, Bacau, Bistrita-Nasaud, Botosani, Neamt, Suceava si Vaslui, precum si directorul Directiei Generale de Inspectie Financiar-Fiscala din cadrul Ministerului Finantelor Publice. In acelasi timp, au fost invitati la dezbateri sefi de servicii din cadrul Directiei de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere, precum si al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera. Invitatul de onoare al seminarului si totodata moderatorul acestuia a fost Sorin Rosca Stanescu, directorul general al Grupului de presa ZIUA. Acesta a afirmat, in cadrul seminarului, ca "Este foarte important ca actele de evaziune fiscala sa fie facute publice si sa fie cunoscute. Nu suntem intr-un stat ideal, ci intr-un stat in devenire european", a subliniat Sorin Rosca Stanescu. Securizarea formularelor Scopul principal al seminarului a fost de a constientiza opinia publica referitor la pericolul pe care fenomenul evaziunii fiscale il reprezinta asupra mediului de afaceri, mediului concurential si, nu in ultimul rand, asupra economiei romanesti. Unul dintre aspectele cele mai importante pe care seminarul l-a dezbatut a fost acela de colaborare intre autoritatile de control, pentru eficientizarea actiunilor. Principalul organizator, CN "Imprimeria Nationala" SA, a regandit locul sau si rolul pe care il are in viata economica a Romaniei, orientandu-si activitatea, in primul rand, spre securizarea formularelor si documentelor cu regim special. Securizarea formularelor tipizate, masura introdusa la data de 1 ianuarie 2003, a imbunatatit substantial calitatea si siguranta documentelor cu regim special. Utilizatorii sunt, de asemenea, obligati sa adreseze comenzi de formulare tipizate unitatilor abilitate care functioneaza sub supravegherea Companiei Nationale "Imprimeria Nationala"- SA. Pentru judetul Iasi, singurele acreditate sunt tipografia Sedcom Libris SA si Tipografia "24 de ore". Fata de formularele nepersonalizate, care se puteau cumpara pe loc, acestea vor trebui comandate cu 15 zile inainte de expirarea termenului limita. Decizia de a se folosi doar formulare personalizate a fost luata de catre conducerea Ministerului Finantelor, dupa ce au fost depistate pe piata facturi ale firmelor fantoma. Dupa introducerea acestui tip de facturi s-a considerat ca nici o firma nu-si va mai permite sa vanda pe piata neagra formulare pe care ii sunt inscriptionate elementele de identificare (nume, cod unic de inregistrare, cont bancar). Intentia, buna de altfel, este combatuta de diferiti "speculanti", care stau la colturile de strada si vand nestingheriti aceste formulare, tiparite la firme care nu sunt acreditate. Formularele noi au numele firmei inscriptionat cu caractere mari, vizibile de la distanta, numar propriu de inregistrare de la registrul comertului, sediul firmei, capitalul bancar si alte repere care il fac unic. Totodata, hartia acestor formulare este special obtinuta din Germania, este fluorescenta, iar cu ajutorul unui marker alb se poate relativ usor afla daca formularul este sau nu fals. Pentru a comanda aceste formulare, angajatorii au nevoie de codul unic de inregistrare, actul constitutiv de infiintare, hotararea judecatoreasca de infiintare, cat si de actul de identitate. Insa contrabandistii au gasit o alta formula pentru a eluda legea, prin vinderea la colt de strada a facturilor ridicate pe numele unor firme fantoma. In acest sens, reprezentantul Directiei Finantelor Publice locale, Ioan Grigoriu, a deplans lipsa dotarilor din unitatea la care lucreaza, fapt care ii impiedica pe finantistii ieseni sa intreprinda actiuni ample de combatere a vanzarilor la colt de strada, precum si alte actiuni in teritoriu. "Posibilitatile noastre sunt limitate din cauza lipsei de personal, nu avem dotare, nemaipunand la socoteala faptul ca efectuam controale si in mediul rural. Am solicitat transport pentru a deveni mai operativi si cred, totusi, ca tinem sub control evaziunea. Nu avem mari probleme, ca pe plan national, cu accizele la petrol si alcool. Avem o singura fabrica de alcool, care este destul de serioasa. Urmarim evaziunea din cauza faptului ca avem tot felul de tendinte de falsificari. Cel mai mult suntem preocupati de faptul ca exista foarte multe societati comerciale care nu sunt gasite la sediul declarat. Cred ca sunt cam doua mii de asemenea societati. Daca inspectorii ar trebui sa efectueze controale la aceste societati, nu ar mai trebui sa faca nimic timp de trei luni, din cauza faptului ca sunt greu de gasit si avem oameni putini", a afirmat Ioan Grigoriu. Evaziunea in judet Prezent la eveniment, primarul municipiului Iasi a afirmat ca, in ceea ce priveste evaziunea fiscala, opinia publica, presa si autoritatile locale au aceleasi raspunderi. "Cred ca, in primul rand, este vorba de control, de cei care efectueaza acest control. Este vorba despre responsabilitatea lor de a-si crea parghiile si mijloacele necesare pentru ca, intr-adevar, sa poata combate evaziunea fiscala. Este vorba despre o lupta a intregii comunitatii, pentru ca aici pot interveni si cetatenii, si cei care iau act despre asemenea fapte care sunt legate de evaziune fiscala, cum ar fi munca la negru. Nu se platesc anumite taxe si impozite, se fac tot felul de scutiri pentru interese personale. Daca ar ajunge cu o mai mare rapiditate aceste informatii unde trebuie, atunci organele de control ar putea sa le rezolve. In alta ordine de idei, spuneam ca e nevoie de o presiune a societatii civile, pentru ca, daca oamenii care au responsabilitati in control nu sunt trasi de maneca de catre opinia publica, de catre presa, administratie publica, nu ii fac sa devina mai receptivi si sa realizeze ca sunt probleme ce nu pot fi tratate cum vor ei, adica pe sub mana. Atunci cand aceste lucruri vor fi mai intense, cred ca situatia se va rezolva", a declarat ieri primarul Gheorghe Nichita. O alta cauza a concurentei neloiale este folosirea muncii la negru care, de asemenea, este un fenomen de o amploare ingrijoratoare si care incurajeaza evaziunea fiscala. Din acest punct de vedere, scaderea obligatiilor sociale ale societatilor comerciale, de la 49,5% la 47,5%, este o masura care va produce efecte mult mai consistente decat modificarea impozitului pe profit, desi reprezentantii oamenilor de afaceri considera insuficienta reducerea de doua puncte procentuale. Reprezentantii patronatelor apreciaza ca mentinerea la un nivel ridicat a acestor impozite va incuraja in continuare munca la negru. Totodata, primarul iesean este de parere ca tema este una de actualitate si ca a venit timpul ca masurile luate pe plan national sa poata fi vizibile si pe plan local. "Tema este incitanta, cu tenta economica, dar care are si alte implicatii. Evaziunea fiscala este o problema care trebuie sa preocupe mai mult. Recunosc faptul ca masurile nu sunt luate cu autoritatea cu care ar trebui sa fie luate. A venit timpul ca aceste masuri, care sunt luate, sa fie mai dure si sa poata fi observate. Unii se imbogatesc peste noapte. Fie ca ne convine sau nu, direct sau indirect, suntem partasi", a incheiat Nichita. Controale drastice Directorul Directiei Generale de Inspectie Financiar-Fiscala din cadrul Ministerului Finantelor Publice, Dragos Rusu, si-a anuntat subordonatii din cadrul Directiilor Judetene de Finante ca, in eventualitate in care nu vor fi luate masuri concrete in plan local, care sa schimbe fata organelor de control, va efectua nenumarate schimbari de cadre. Acesta este de parere ca probleme cele mai mari in ceea ce priveste evaziunea fiscala sunt legate de accizele la petrol si alcool. "Banii la negru de acum vor fi folositi in afacerile de maine. Se poate observa proasta calitate a persoanelor, care incalca legea cu nonsalanta. Legislatia actuala acopera partea cea mai mare a problemelor. Sunt total dezamagit. Nu stiu de ce, dar trimit colegi de la minister in teritoriu si descopera mari nereguli pe care voi nu le vedeti. Cred ca o sa va schimb dintr-un judet in altul. Sunt lucruri care se vad la suprafata si pe care voi nu le vedeti. Peste tot sunt timbre false. S-ar putea sa fiti chiar voi judecati de PNA si de Parchete, deoarece si nerespectarea sarcinilor primite poate duce la interpretarea motivelor pentru care nu sunt executate acestea, Pentru a nu mai exista dubii, vom da tematici clare si precise", a afirmat ieri Dragos Rusu. Gelu JIREGHIE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1495 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019331 (s)