Razboi în Ucraina

Război în Ucraina: Agenția de securitate rusă FSB a anunțat luni că a reținut un consul japonez pentru presupus spionaj și i-a ordonat să părăsească țara

Publicat: 27 sept. 2022

Consulul, Motoki Tatsunori, a fost eliberat după câteva ore de detenție, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Hirokazu Matsuno , a declarat că a fost legat la ochi, reținut și tratat într-o „manieră intimidantă”, ceea ce reprezintă „o încălcare clară a Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice”.

Tokyo a depus un „protest puternic” cu privire la detenție și a semnalat că ar putea riposta, a declarat Matsuno într-o conferință de presă marți.

UPDATE 23.00: Israelul nu va recunoaşte rezultatele „referendumurilor” de anexare

Israelul a declarat marţi că nu va recunoaşte rezultatele „referendumurilor” de anexare, lansate vineri în patru regiuni ale Ucrainei aflate sub controlul rus total sau parţial, relatează AFP.

UPDATE 22.25: Unii ruși ar încerca să își rupă picioarele pentru a nu fi încorporați și trimiși la război în Ucraina

Imagini video care circulă pe rețelele de socializare arată tineri ruși cu vârstă de încorporare care își rup picioarele unii altora pentru a scăpa de mobilizarea militară ordonată de Moscova.

UPDATE 22.00: Votul de anexare în regiunea Zaporojie: Autoritățile pro-ruse revendică victoria

Comisia electorală a acestei regiuni a afirmat că 93,11% dintre alegători au votat pentru alipirea de Rusia, după numărarea a 100% din buletinele de vot, precizând totodată că acestea sunt deocamdată rezultate preliminare.

UPDATE 21.45: Antony Blinken a declarat că Statele Unite și aliații săi „nu vor recunoaște niciodată” anexarea de către Rusia a teritoriilor din Ucraina

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat marți că Statele Unite și aliații săi „nu vor recunoaște niciodată” anexarea de către Rusia a teritoriilor din Ucraina, relatează AFP.

UPDATE 21.00: Casa Albă anunță că SUA îi primesc pe rușii care cer azil

Statele Unite îi primesc pe rușii care solicită azil în contextul războiul „nepopular” al președintelui Vladimir Putin, a declarat marți secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, relatează Reuters.

UPDATE 20.33: NATO avertizează Rusia că se va confrunta cu „grave consecințe” în cazul unui atac nuclear

Orice utilizare a armelor nucleare de către Rusia este inacceptabilă și ar avea „consecințe grave”, a declarat marți NATO, după ce Aliatul lui Vladimir Putin, fostul președinte rus Dmitri Medvedev, a lansat un alt avertisment nuclear Ucrainei și Occidentului, relatează Reuters.

UPDATE 20.00: Moscova nu intenționează să solicite extrădarea rușilor care fug în străinătate pentru a scăpa de mobilizarea militară

Moscova a declarat că nu va solicita extrădarea rușilor care călătoresc în străinătate pentru a nu fi mobilizați în luptă în Ucraina, după ce mii de bărbați cu vârstă militară au trecut în țările vecine, relatează AFP.

UPDATE 19.45: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunțat cu fermitate marți referendumurile „fictive” organizate de Rusia în Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunțat cu fermitate marți referendumurile „fictive” organizate de Rusia în Ucraina și l-a asigurat pe președintele ucrainean de sprijinul aliaților pentru dreptul la autoapărare al Ucrainei, relatează Reuters.

„Referendumurile fictive organizate de Rusia nu au legitimitate și reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Aceste pământuri sunt Ucraina”, a scris el pe Twitter după o conversație cu președintele Volodimir Zelenski.

UPDATE 19.20: Numărul rușilor care trec granița în UE a crescut cu 30% în ultima săptămână – Frontex

Numărul rușilor care intră în UE a crescut în urma unei mobilizări parțiale ordonate de Moscova, iar trecerile ilegale ar putea crește dacă Rusia decide să închidă granița pentru potențialii recruți, a declarat marți agenția de frontieră a UE Frontex, relatează Reuters.

UPDATE 19.00: Armata ucraineană continuă să înainteze în estul țării dar înregistrează pierderi uriașe în sud

Trupele ucrainene au continuat să înainteze în regiunea nord-estică Harkov, pe malul drept al râului Oskil, înregistrând unele succese şi în provincia Doneţk, relatează marţi agenţia DPA, citată de Agerpres.

UPDATE 18.30: Fără „nicio pregătire”, direct pe front. „Gândiți și decideți singuri”, mesajul unui rus nou recrutat pentru a fi trimis să lupte în Ucraina

Un rus care tocmai a fost încorporat ca urmare a deciziei președintelui Vladimir Putin de mobilizare parțială a rezerviștilor din Rusia pentru a-i trimite pe fronturil din Ucraina povestește într-un video că nu a primit niciun fel de instructaj sau vreo pregătire înainte de a fi trimis în Herson pe 29 septembrie.

UPDATE 18.00: Bulgaria şi-a sfătuit cetăţenii din Rusia să plece „rapid” din această țară

Bulgaria şi-a sfătuit cetăţenii din Rusia să plece „rapid” din această țară, Ministerul de Externe de la Sofia justificând anunţul prin „situaţia complicată”, potrivit DPA.

UPDATE 17.33: Moscova nu va cere extrădarea cetăţenilor ruşi care au fugit din țară

Ministerul rus al Apărării a declarat marţi că nu va solicita guvernelor străine extrădarea miilor de ruşi care au fugit din ţară pentru a scăpa de mobilizarea desfăşurată în prezent în Rusia în vederea suplimentării efectivelor ruse pe frontul din Ucraina, relatează AFP.

UPDATE 16.44: Vladimir Putin vorbește despre un posibil act de ‘sabotaj’ în cazul avarierii gazoductului Nord Stream

Kremlinul a anunţat marţi că nu exclude posibilitatea unui sabotaj drept cauză a avarierii reţelei de conducte construite de Rusia în Marea Baltică în cadrul proiectului energetic Nord Stream 2, informează Reuters.

UPDATE 15.45: Vladimir Putin explică referendumurile din Ucraina: Rusia vrea ‘să salveze populaţiile’

Preşedintele rus Vladimir Putin dă asigurări marţi că referendumurile de anexare organizate de Moscova în patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporijjea – au scopul ”să salveze populaţiile” care locuiesc în aceste teritorii, relatează AFP.

UPDATE 14.30: Kremlinul anunță consecințe profunde de securitate pentru zonele în care au loc referendumuri

Kremlinul anunţă marţi că ”referendumurile” de anexare care se încheie marţi în patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporijjea – aflate parţial sau în totalitate sub un control rus, vor avea ”consecinţe” profunde asupra acestor teritorii, mai ales în domeniul securităţii, relatează AFP, scrie News.ro.

”În aceste teritorii vor avea loc schimbări cardinale din pucnt de vedere juridic, din punct de vedere al dreptului internţaional şi din cauza consecinţelor respectării (măsurilor luate) în vederea asigurării securităţii”, declară presei un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

UPDATE 13.40: Un nou district federal ar putea fi creat în Rusia pe baza rezultatelor ‘referendumurilor’. Dmitri Rogozin, în cărți pentru a fi numit la conducere

Un nou district federal, Krîmskii, ar putea fi creat în Rusia, scrie „Vedomosti”, citând surse din cadrul Consiliului Federației și a Guvernului Crimeii, arată Rador.

Autoritățile ruse intenţionează să creeze o nouă entitate pe baza rezultatelor „referendumurilor” desfășurate în autoproclamatele republici populare Lugansk şi Doneţk și în regiunile ocupate Zaporojie și Herson din Ucraina.

Sursele citate de ziar, care fac parte din Administrația președintelui Federației Ruse, au specificat că noul district ar putea fi condus de fostul director general al Roskosmos, Dmitri Rogozin.

Potrivit acestor surse, decizia cu privire la numirea lui Rogozin „va fi luată în viitorul apropiat și cel mai probabil va fi una favorabilă”. Informaţia potrivit căreia Rogozin ar putea conduce noul district federal a fost anunţată de Meduza în ajunul demiterii lui din fruntea Roskosmos, pe data de 15 iulie. După cum au anunţat atunci surse, pe lângă postul de trimis plenipotențiar, Rogozin ar putea primi și funcţia de viceprim-ministru.

În 23-27 septembrie au loc „referendumuri privind aderarea la Rusia a teritoriilor ocupate din Ucraina”.

UPDATE 12.05: Dmitri Medvedev avertizează Occidentul că ameninţarea nucleară ‘nu este cacealma’

Fostul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, a declarat marţi că Moscova are dreptul să se apere cu arme nucleare dacă este este provocată peste limită şi că aceasta în mod cert „nu este o cacealma”, informează Rador.

Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a avertizat de asemenea că Moscova are dreptul să răspundă „fără multă consultare”, în contextul în care tensiunile între Rusia şi Occident cresc din cauza referendumurilor desfăşurate în mare parte din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.

Medvedev a emis în mod constant declaraţii agresive privind Occidentul şi Ucraina în ultimele luni, subliniind transformarea sa de la un eliberator deschis către Occident, când era preşedinte, între 2008 şi 2012.

UPDATE 12.00: Lovitură grea pentru Vladimir Putin: Kazahstanul îi protejează pe rușii care fug de război

Preşedintele kazah Kasim-Jomart Tokaiev anunţă marţi că Kazahstanul le va acorda protecţie ruşilor care fug în această ţară de mobilizarea militară în curs decretată de preşedintele Vladimir Putin în Războiul rus din Ucraina, relatează AFP.

”În ultimele zile, mulţi oameni vin la noi, din Rusia. Majoritatea sunt obligaţi să plece din cauza unei situaţii fără ieşire”, a declarat Kasim-Jomart Tokaiev, potrivit agenţiilor ruse de presă, informează News.ro.

”Trebuie să ne ocupăm de ei, să le asigurăm securitatea”, îndeamnă acest aliat al Moscovei, care s-a distanţat de Kremlin după ce omologul său a rus a invadat Ucraina.

UPDATE 11.30: Serviciile speciale ucrainene se laudă că l-au capturat pe unul din măcelarii de la Bucea

Serviciul de securitate ucrainean afirmă că un soldat rus capturat în timpul luptelor în regiunea Herson, în această lună, ar avea legătură cu atrocităţile petrecute la Bucea, lângă Kiev, în martie, potrivit CNN preluat de news.ro

Agenţia a susţinut, luni, într-o declaraţie, că soldatul capturat, împreună cu alţi militari ruşi, ”a tras înspre o maşină cu o mitralieră, pe autostrada din apropiere de satul Zdvîjivka, districtul Bucea”, la începutul lui martie.

”Şoferul a murit pe loc”, se arată în declaraţie, în care se susţine că grupul a îngropat apoi trupul victimei în pădure.

Serviciul de securitate a mai spus că trupul şoferului a fost exhumat şi supus unei examinări a legiştilor.

La acea vreme, trupele ruse tocmai ocupaseră Bucea.

În septembrie, când soldatul rus a fost reţinut în timpul luptelor din regiunea Herson, agenţia a spus că investigatorii săi au dovedit implicarea soldatului în crimă.

UPDATE 11.00: Marea Britanie dă bomba: Putin va anunța alipirea regiunilor pentru care se face referendum, pe 30 septembrie

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează probabil să anunţe aderarea la Federaţia Rusă a regiunilor ucrainene ocupate, pe 30 septembrie, în discursul său către Parlament, a comunicat marţi Ministerul britanic al Apărării.

UPDATE 10.05: Rușii atacă puternic în zona centralei de la Zaporojie

Ocupanții ruşi au lansat atacuri cu rachete asupra Zaporojie, a anunţat, potrivit Agenţiei de presă RBC, șeful administraţiei de stat militare din regiunea Zaporojie, Oleksandr Staruh, pe Telegram.

”Ocupanții ruşi au distrus infrastructura. Se stabilesc informațiile despre victime, răniţi și pagubele provocate”, a adăugat șeful administraţiei de stat militare din regiunea Zaporojie, Oleksandr Staruh, informează Rador.

„Important! Să luați măsuri de precauție! Nu neglijați semnalele raidurilor aeriene, rămâneți în adăposturi. Există riscul unor atacuri repetate”, a scris Staruh.

Potrivit datelor actualizate la ora 6:25, în urma unui atac inamic lansat asupra Zaporojie, a izbucnit un incendiu. Există răniți. Reamintim că invadatorii ruși au lansat atacuri şi asupra oraşului Mikolaiv, de cel puţin două ori, în cursul nopţii trecute. Atacurile ruşilor au vizat mai multe zone ale orașului. În cursul serii de luni, 26 septembrie, ruşii au atacat din nou cu drone iraniene regiunea Odesa. Forțele de apărare aeriană ucrainene au doborât trei drone.

UPDATE 08.00: Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) spune că Kremlinul „se confruntă cu o sarcină descurajantă în încercarea de a calma poporul rus în timp ce mobilizează destui oameni pentru a continua lupta”, în cea mai recentă evaluare a campaniei ofensive rusești.

UPDATE 07.30: Referendumurile” Rusiei în Ucraina, care ar putea duce la anexarea Moscovei a 15% din teritoriul țării, urmează să se încheie marți

UPDATE 07.00: Kremlinul a declarat că nu a luat nicio decizie privind închiderea granițelor Rusiei




Adauga un comentariu