Actualitate

Război total intre USR-PLUS şi PNL! Ludovic Orban îl susţine în totalitate pe premier, iar Florin Cîțu este foarte clar: Orice ministru care critică premierul, pleacă!

Publicat: 19 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Război total intre USR-PLUS şi PNL Ludovic Orban îl susţine în totalitate pe premier iar Florin Cîțu este foarte clar Orice ministru care critică premierul pleacă
Ludovic Orban îl susține pe premierul Florin Cîțu

Războiul dintre USR-PLUS și PNL a ajuns la un nou val critic după ce președintele PNL, Ludovic Orban a declarat, după şedinţă de partid, că premierul Florin Cîțu are susţinere totală şi nu se pune problema unei remanieri. Pe de altă parte, Florin Cîțu bate cu pumnul în masă şi, într-o demonstrare de forţă, explică faptul că orice ministru care critică premierul va pleca din Guvern!

Războiul dintre cele trei formaţiuni politice a izbucnit odată cu anunţul premierului de remaniere a fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

Ludovic Orban extrem de clar în susţinerea lui Florin Cîțu

Într-o conferinţă de presă, președedintele Ludovic Orban a fost foarte ferm şi clar când a vorbit despre susţinerea lui Florin Cîțu. Acesta a spus că formaţiunea politică pe care o conduce are o susţinere totală față de premier. Declarațiile vin în contextul în care USR-PLUS nu îl mai doresc ca premier pe Florin Cîțu:

„Evident, premierul beneficiază de susținere totală, nu se pune vreo secundă problema schimbării configurației politice. Îndemnul meu este să lăsăm la o parte tensiunile și să guvernăm”, a declarat Florin Cîțu.

Florin Cîțu demonstraţie de putere în şedinţa de la PNL

Potrivit unor surse din cadrul Partidului Liberal, premierul a făcut o demonstraţie de forţă. Florin Cîțu a explicat faptul că Guvernul are un singur premier iar ministrul care îl va critica va pleca acasă, fără excepţii. Acesta a dat drept exemplu cazul lui Drulă, ministrul Transporturilor, care dacă îl va mai critică incă odată pe premier, Florin Cîțu îl va remania fără nicio consultație:

”Să fie clar: Guvernul are un singur premier, nu există miniștrii evaluați de USR,UDMR, PNL ci de premier. Vlad Voiculescu a administrat foarte prost ministerul, nu au fost făcute nici măcar bugete. În cazul Drulă, dacă data viitoare se mai întâmplă, iau imediat o decizie, fără să mai întreb pe nimeni”, ar fi spus Florin Cîțu, în ședința PNL.

De unde a pornit scandalul din Coaliția de Guvernare

Scandalul din coaliția de Guvernare a pornit după ce premierul Florin Cîțu a decis să îl remanieze pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Imediat după decizia luată de premier, liderii USR-PLUS, au arătat faptul că vor protesta și au amenințat că ies din Guvernare. De altfel, miniștrii USR-PLUS din Guvern au amenințat că nu vor mai participa la ședințele de Guvern dacă premierul Florin Cîțu nu este remaniat sau nu își dă demisia.

Ce punct de vedere are UDMR-ul

Pe de altă parte, cel mai liniștit partid din Guvern este UDMR-ul care privește de pe margine întreg scandalul politic. Totuși, liderul UDMR și vicepremierul României, Kelemen Hunor a oferit o scurtă declarație de presă, a afirmat că întreaga coaliție trebuie să meargă mai departe și că decizia premierului nu trebuie criticată ci doar aplicată:

„Este decizia şi competenţa, atributul constituţional exclusiv al premierului, nu se comentează, ci se anunţă şi se aplică. Deci, din acest punct de vedere, prea multe comentarii n-aş vrea să fac. Sigur, au fost mai multe motive şi multe momente care au dus la această decizie a premierului.

Coaliţia trebuie să meargă mai departe, că noi ne-am asumat responsabilitatea pentru toată ţara.

Adauga un comentariu