News Flash:

Razboiul bandelor daneze, condus din sudul Spaniei

26 Iunie 2010
775 Vizualizari | 0 Comentarii
Razboiul dintre bandele daneze rivale care a facut sapte morti si mai mult de 60 de raniti in Copenhaga in aproape doi ani, este condus de traficantii de droguri danezi aflati in sudul Spaniei, informeaza Le Matin pe site. Incepute in august 2008, aceste conflicte au avut ca rezultat numeroase reglari de conturi sangeroase, atacuri cu grenade si impuscaturi in plina zi, care de multe ori au avut ca victime trecatori nevinovati. Presa daneza se bazeaza pe marturia unui anumit Kasper Vetter, fost distribuitor de droguri, aflat acum sub protectia Politiei. Martorul afirma ca a intalnit la inceputul anului 2009 doi baroni danezi ai drogurilor in Malaga si in Andaluzia, care finanteaza acest razboi al bandelor daneze. Conflictele au loc intre banda Hells Angels, formata din motociclisti suspectati ca sunt implicati in traficul de droguri, si alta banda in plina ascensiune care este formata in special din imigranti in Danemarca. In discutiile relatate de Kasper Vetter, capul retelei de traficanti din Malaga s-a plans sefilor Hells Angel de ascensiunea bandei rivale, precum si de faptul ca pe strazile din Copenhaga este prea multa liniste. Cateva saptamani mai tarziu, asa cum scrie cotidianul danez Berlingske Tidende, au avut loc primele impuscaturi pe strazile din cartierul Noerrebro, din Copenhaga, unde traiesc foarte multi imigranti si unde s-au inregistrat cele mai multe incidente. De cateva luni, conflictele dintre cele doua bande rivale au scazut in intensitate, fiind inregistrate doar cateva impuscaturi razlete. Cu numai zece zile in urma, pe 17 iunie, un fost membru al bandei Hells Angels care a colaborat cu Politia daneza, a fost tinta unui atac, masina sa fiind arucnata in aer de un dispozitiv exploziv, in localitatea daneza Aarhus.

copenhaga sudul spaniei le matin kasper vetter andaluzia malaga
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1868 (s) | 22 queries | Mysql time :0.055212 (s)