News Flash:

Razboiul notarilor continua

19 Martie 2003
1198 Vizualizari | 0 Comentarii
•Prefectura cere lamuriri Consiliului Local asupra hotararii prin care taxele de timbru notarial au fost marite de cinci ori •Noua notari contesta in instanta legalitatea acestor taxe, pe motiv ca nu au fost stabilite in termen legal de 30 de zile de la publicarea lor in Monitorul Oficial

Taxele de timbru, marite cu concursul direct al municipalitatii iesene, au ajuns si in atentia Prefecturii. In discutie sunt taxe de timbru de cinci ori mai mari in raport cu cele ce se plateau anul trecut. La fel ca si notarii care contesta aceste taxe de timbru, Prefectura considera ca ele sunt discutabile din mai multe puncte de vedere. Asa se face ca, pentru a limpezi pe deplin aceasta problema, Prefectura judetului Iasi a solicitat municipalitatii precizari oficiale, in legatura cu Hotararea de Consiliu Local (HCL), atacata deja in instanta de noua notari care considera ca este inaplicabila. "Am cerut reprezentantilor Primariei sa ne spuna care este pozitia lor. Sa precizeze daca s-a depasit sau nu termenul legal in ce priveste aprobarea Hotararii Consiliului Local privind reglementarea achitarii taxelor de timbru in anul 2003. In functie de pozitia lor, vom initia sau nu procedura de atacare in contencios a HCL", a spus Cristina Mihalache, seful Serviciului Contencios si Controlul Legalitatii actelor din cadrul Prefecturii. Cei noua notari sustin ca in Iasi nu trebuiau sa fie majorate taxele de timbru, pentru ca hotararea respectiva nu a fost votata in termen de 30 zile de la publicarea in Monitorul Oficial. Termenul de 30 de zile, in care consiliile locale si cele judetene puteau emite hotarari pentru stabilirea cuantumului taxelor de timbru, fusese stabilit anul trecut de Guvern. "Vom analiza aspectele sesizate de Prefectura in legatura cu HCL aflata in discutie. Vom pune in discutie acest lucru si in comisiile de specialitate ale Consiliului Local, apoi ne vom pronunta in termen de 30 de zile, dupa cum prevede legea", a declarat Lacramioara Vernica, secretarul Consiliului Local.

Taxe de zeci de milioane

Dupa aprobarea HCL 13/2003 la 3 februarie 2003 (care prevede majorarea taxelor de timbru), cetatenii care vor sa cumpere sau sa vanda un teren trebuie sa le achite notariatelor pana la cateva zeci de milioane lei. Dupa ce incaseaza aceste taxe de timbru de la cetateni, notarii trebuie sa le verse la bugetul local. Astfel, pentru vanzarea unui teren sau a unui apartament, a caror valoare este cuprinsa intre 500 milioane si 5,1 miliarde, se va achita o taxa de timbru de 30.790.000 lei plus 0,75% din ceea ce depaseste 2,566 miliarde lei. Pentru autentificarea unui testament se taxeaza 77.000 lei, in loc de 15.000 lei cat se achita anul trecut. Pentru autentificarea actelor de partaj se achita 257.000 lei, in loc de 50.000 lei. Pentru autentificarea contractelor de inchiriere se achita 103.000 lei, in loc de 20.000 lei.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012600 (s)