Local

Razie de amploare a polițiștilor, pe străzile din Iași! Dosare penale pe bandă rulantă, întocmite pe numele șoferilor!

Publicat: 08 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Razie de amploare a polițiștilor pe străzile din Iași Dosare penale pe bandă rulantă întocmite pe numele șoferilor
În urma unei acțiuni, polițiștii ieșeni au întocmit mai multe dosare penale pe numele unor șoferi

Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale, după o razie de amploare a polițiștilor pe străzile din Iași! Pe lângă dosare penale, oamenii legii au dat și sute de amenzi. Problemele care au apărut în trafic au fost generate în special de consumul de băuturi alcoolice

Razie de amploare a polițiștilor, pe străzile din Iași! Oamenii legii au întocmit în ultimele zile dosare penale pe bandă rulantă pe numele șoferilor!
Astfel, polițiștii ieșeni au intervenit la peste 140 de incidente, cele mai multe fiind sesizate prin 112. Au fost date peste 340 de amenzi, iar, în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate, au fost sesizate 20 de infracțiuni.

„Au fost organizate 6 acțiuni și s-a intervenit la 141 de incidente, dintre care 123 au fost sesizate prin 112. În urma activităților au fost sesizate 20 de infracțiuni. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au dat 349 de amenzi, în valoare de 125.375 de lei. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 17 permise și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare”, a precizat ieri Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Razie de amploare, în Iași: șoferi prinși pe picior greșit de polițiști!

În perioada 29 iunie – 5 iulie 2020, agenții rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat în județ pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și pentru prevenirea accidentelor.
În urma neregulilor constatate, au fost date 1.274 de amenzi. Dintre acestea, 534 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 61 pentru nerespectarea legislației rutiere de către pietoni, 27 pentru depășiri neregulamentare, 16 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 636 pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului a conduce, 138 de permise, dintre care 79 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 27 pentru depășiri neregulamentare, 16 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 16 pentru alte abateri.

„Mai mult, agenții din cadrul Secției V de Poliție Rurală Răducăneni, împreună cu jandarmi, au acționat recent pentru combaterea infracțiunilor.
În cadrul acțiunii au fost verificați 18 comercianți și au fost controlate 12 vehicule. În urma neregulilor constatate, au fost date 29 de amenzi, în valoare totală de 4.290 de lei”, a mai spus Anca Vîjiac.

Dosare penale pe bandă rulantă, întocmite pe numele șoferilor!

Agenții din cadrul Poliției orașului Podu Iloaiei au oprit recent pentru control, pe DE 583, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Ion Neculce.

„Întrucât șoferul mirosea a alcool, el a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Conform acestuia, agenții din cadrul Secției VIII de Poliție Rurală Lețcani au oprit, în comuna Rediu, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Iași, care folosea telefonul mobil în timpul șofatului.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie a autoturismului era expirată. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat. Totodată, tânărul a fost amendat.

Astfel, în urma raziei de amploare desfășurată pe străzile din Iași, polițiștii au întocmit mai multe dosare penale pe numele unor șoferi și au dat și sute de amenzi în traficul din județ.

Adauga un comentariu