National

Razvan Cuc, atac dur la adresa lui Dan Barna: ”Daca ar fi fost presedinte, ne-ar amaneta si nu l-am prinde” – VIDEO

Publicat: 19 sept. 2019

Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, ii raspunde liderului USR, Dan Barna, pe tema lotului 3 al autostrazii Lugoj-Deva, intr-o postare facuta pe pagina sa de Facebook.

Ce presupune si cat costa proiectul propus de Razvan Cuc

"DACA BARNA AR FI PRESEDINTE, NE-AR AMANETA SI NU L-AM PRINDE

Domnule Barna, am vazut ca aceia pe care ii reprezentati (din pacate, altii decat cetatenii romani care v-au votat si v-au trimis in Parlamentul Romaniei) v-au dat "bilet de voie" doar pana la intrarea in santierul de la Lugoj-Deva, lotul 3. V-au mintit si v-au trimis la "gardul vopsit". V-a fost frica sa intrati si sa vedeti realitatea? De aia ati stat doar la "usa autostrazii"?

Ca sa nu mai rada dna Chichirau de dumneavoastra (si, poate, data viitoare aveti curaj sa intrati pe un santier si scapati de porecla haBARNAm), va arat eu ce gasiti dupa "gardul vopsit"!!!

Stiu ca va plac filmele SF, dar aici e crunta realitate. Imi pare rau ca va dezamagesc. N-am nici pastile albastre pentru dumneavoastra. Am doar pentru dureri de cap. Le dau celor ca dumnevoastra care fac orice ca sa-i pacaleasca pe romani.

Dupa ce vedeti imaginile cu REALITATEA acestei lucrari dezastruoase, faceti un singur lucru, dle Barna! Ziceti-ne si noua cat a costat "biletul de voie"? Cat costa sa-i reprezentati pe altii decat pe cetatenii romani care v-au votat si v-au trimis in Parlamentul Romaniei?

PS: Fiti mai atent cand ziceti "daca as fi presedinte". Continuarea cantecului este "v-as amaneta si nu m-ati prinde"

UN FILM CAT O MIE DE CUVINTE…." se arata in postarea facuta de ministrul Transporturilor, Razvan Cuc pe pagina sa de Facebook.

 



loading...

Adauga un comentariu