Sport

Razvan Marin vine la o echipa care a realizat eventul. Ajax a devenit campioana, dar joaca din nou în preliminariile Ligii Campionilor

Publicat: 16 mai 2019
1

Ajax a reusit eventul în Olanda dupa ce a cucerit primul titlu în Eredivisie pentru prima oara în ultimii 5 ani. În ultima etapa, lancierii au învins cu 4-1 în deplasare pe deja-retrogradata De Graafschaap. Lasse Schone, Tagliafico si o dubla a lui Dusan Tadic au risipit orice dubii. Ajax avea deja în vitrina Cupa Olandei, câstigata cu 4-0 în fata lui Willem II.

Cursa pentru titlu dintre Ajax si PSV Eindhoven se încheiase practic duminica, atunci când echipa din Amsterdam a profitat de pasul gresit al rivalilor si s-a distantat la 3 puncte în clasament, având si un golaveraj mai bun.  

Trupa lui Erik ten Hag încheie, cu al 34-lea titlu de campioana din istorie, un sezon de exceptie. Lancierii au fost la câteva secunde distanta de o finala UEFA Champions League – au avut trei goluri avantaj, însa Lucas Moura i-a adus pe culmile disperarii chiar pe Johan Cruijff Arena într-un final de un rar dramatism. Coroana de campioana vine ca un fel de consolare la o saptamâna dupa meciul cu Tottenham.

La fel de dramatica ar putea fi urmatoarea perioada. Ajax este pe cale sa piarda cel putin jumatate de echipa în aceasta vara. Mijlocasul la închidere, Frenkie de Jong si-a luat deja la revedere de la colegi si de la suporteri – va pleca la Barcelona pentru 75 de milioane de euro, iar capitanul echipei, Matthijs de Ligt este pe cale sa-l urmeze. Fundasul de 19 ani a dat de înteles ca prefera sa ajunga pe Camp Nou alaturi de Messi, desi a avut oferte tentante de la Manchester United si Juventus.

Exodul nu se va opri aici. Mijlocasul Donny van de Beek este si el la mare cautare. Iar lista poate continua cu brazilianul David Neres, marocanul Hakim Ziyech sau fundasul argentinian Tagliafico. În schimb, vom avea din nou un român la Ajax dupa ce Razvan Marin a semnat cu gruparea din Amsterdam.

Doar antrenorul si artizanul acestor succese, Erik ten Hag, a anuntat ca nu doreste sa plece, desi nu duce lipsa de oferte.  Chiar daca a jucat semifinala de UEFA Champions League, prima dupa o asteptare de 23 de ani, Ajax nu va intra direct în grupele Ligii. Lancierii vor juca doua tururi preliminare, în timp ce  ocupanta locului secund, PSV Eindhoven, va începe campania cu un tur mai devreme, la fel ca Ajax sezonul trecut. 





Adauga un comentariu