Arte vizuale

Reactia MAE dupa ce Rusia a donat 100 de euro pentru Cumintenia pamantului

Publicat: 28 sept. 2016

Ministerul Afacerilor Externe a reactionat marti dupa ce Ambasada Rusiei a anuntat ca a donat 100 de euro pentru Cumintenia Pamantului, adaugand la acest anunt un videoclip in limba romana, in care se spune ca armata romana si cea rusa au luptat impreuna pentru independenta Romaniei, iar in al doilea Razboi Mondial, „armata sovietica si armata romana lupta impreuna pentru independenta Europei, industrializarea Romaniei”, potrivit stiri.tvr.ro.

„Pare (…) mai putin explicabila asocierea acestui demers cu un mesaj media, asumat de Ambasada Federatiei Ruse, mesaj care promoveaza o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relatiilor bilaterale”, noteaza Ministerul Roman de Externe.

Comunicatul Ministerului Afacerilor Externe pe aceasta tema a fost postat pe site-ul institutiei la scurt timp dupa ce presedintele Klaus Iohannis a anuntat ca nu comenteaza actiunile unei ambasade straine si ca acest lucru este de competenta MAE.

„Apreciem contributia Ambasadei Federatiei Ruse la recuperarea patrimoniului national romanesc si o incurajam sa continue aceasta abordare. Totodata, incurajam sustinerea campaniei de catre orice actor public sau privat, in spiritul respectului pentru valorile culturale ale poporului roman”, se arata in comunicatul MAE.

„Pare insa mai putin explicabila asocierea acestui demers cu un mesaj media, asumat de Ambasada Federatiei Ruse, mesaj care promoveaza o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relatiilor bilaterale”, tine sa observe Ministerul Afacerilor Externe.

„Aceasta cu atat mai mult, cu cat este vorba de un domeniu despre care cea mai in masura sa se pronunte este Comisia comuna de istorici romano-rusa al carei obiectiv este tocmai discutarea aspectelor care tin de istorie, in vederea consolidarii increderii reciproce”, se mai arata in comunicat.

Ambasada Rusiei la Bucuresti a anuntat luni ca a donat suma de 100 de euro pentru cumpararea Cuminteniei Pamantului, o campanie demarata de Guvernul Romaniei.



loading...

Adauga un comentariu