Sport

Reacția ministrului Ionuț Stroe, după ce UEFA a luat în calcul posibilitatea ca EURO 2020 să se desfășoare în Rusia

Publicat: 04 nov. 2020
Ministrul Tineretului și Sportului Ionuț Stroe
Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat, chiar de Ziua Internațională a Sportului, faptul că spectatorii vor reveni pe stadioanele de fotbal. Astfel, meciurile de la Euro 2020, care vor avea loc la București, vor avea maxim 13.000 de fani în tribună

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a afirmat că România este în grafic în ceea ce privește co-organizarea EURO 2020, care va avea loc anul viitor, și că nu există scenariul desfășurării competiției într-o singură țară.
Deja amânat cu un an, Euro 2020 ar urma să aibă loc în 12 țări, printre care și România. Dar oficialii forului european sunt alarmați de noul val al cazurilor de COVID-19 și pregătesc planul B – cum mai multe națiuni de pe continent iau din nou măsuri severe, UEFA crede că va fi imposibil ca 24 de echipe naționale să voiajeze dintr-o zonă în alta fără riscuri mari.
De aceea, competiția programată între 11 iunie și 11 iulie 2021 ar urma să fie organizată într-o singură țară. Este vorba despre Rusia, cea care găzduise ultimul Campionat Mondial în 2018 în condiții ireproșabile și cu o infrastructură bine pusă la punct.

„Chiar și în aceste condiții de astăzi, EURO 2020 poate fi un succes în România, pentru că mare parte din acest eveniment este deja organizat. Noi suntem în grafic cu toate pregătirile”, a scris ministrul Ionuț Stroe pe pagina sa de Facebook.

Ionuț Stroe: „Ar fi dezamăgitor, am muncit mult”

Stroe susține că în momentul de față nu există niciun scenariu UEFA conform căruia Campionatul European de fotbal să se desfășoare într-o singură țară:

„Nu există un asemenea scenariu în care EURO 2020 să se desfășoare într-o singură țară. Sunt simple speculații, care nu sunt bazate pe niciun fel de informare oficială. Gândiți-vă că în acest moment ar fi foarte greu să modifici conceptul EURO 2020 peste noapte.

Pentru noi ar fi complet surprinzător un asemenea scenariu, dacă nu chiar dezamăgitor, pentru că noi, ca și celelalte țări cred, am muncit foarte mult, cel puțin în ultima perioadă, pentru a fi gazde bune și pentru a beneficia de pe urma investițiilor făcute. Să nu uităm că există și o componentă sportivă, și una economică, și una de prestigiu pentru fiecare țară angajată și implicit pentru România”, a mai scris Ionuț Stroe.

Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, declarase la jumătatea lunii octombrie că este sigur că turneul final al EURO 2020 la fotbal, amânat anul viitor din cauza pandemiei de coronavirus, se va disputa și nu a exclus scenariul ca meciurile să se dispute într-o singură țară, în loc de mai multe.
București se află printre cele 12 orașe europene care vor găzdui EURO 2020, pe Arena Națională urmând să aibă loc trei meciuri din grupele Campionatului European și unul din optimi.





Adauga un comentariu