Actualitate

Reacţia ministrului Lucian Bode cu privire la evenimentele petrecute la Secția 16 din Bucureşti: „Este inadmisibil să ai un astfel de comportament”

Publicat: 04 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Reacţia ministrului Lucian Bode cu privire la evenimentele petrecute la Secția 16 din Bucureşti Este inadmisibil să ai un astfel de comportament
Guvernul a adoptat vineri, 26 noiembrie, hotărârea privind prelungirea stării de alertă

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a transmis joi, 4 martie 2021, faptul că va avea loc o anchetă în ceea ce priveşte evenimentele care s-au produs la Secţia 16 din Bucureşti.

Oficialul a menţionat că în anul 2020 s-a descis un dosar în rem, iar ieri au fost reţinuţi opt suspecţi. De asemenea, ministrul de Interne spune că este inadmisibil să ai un astfel de comportament în momentul în care îmbraci uniforma de poliţist. Va urma o anchetă îs se va stabili cu exactitate ceea ce s-a întâmplat de fapt.

„Fapta s-a petrecut în septembrie 2020, au urmat toate procedurile legale, a fost deschis un dosar în rem, iar decizia de ieri, de a-i reţine pe opt din cei nouă suspecţi, având în vedere acuzaţiile care li s-au adus, este din punctul meu de vedere una corectă. Este inadmisibil să ai un astfel de comportament tu, care îmbraci uniforma de poliţist. Sigur că va urma o anchetă, vom vedea exact care sunt probele, dar dacă fie şi unu la sută din ceea ce s-a spus în spaţiul public este adevărat, aceşti indivizi nu fac cinste uniformei de poliţişti”, a declarat Bode la Aeroportul „Henri Coandă”, la un eveniment organizat de Poliţia de Frontieră.

Poliţia Română se va moderniza

Lucian Bode, ministrul MAI a oferit asigurări românilor cu privire la faptul că Poliţia Română se va moderniza, va analiza la rece ce s-a întâmplat la Oneşti, judeţul Bacău, la Secţia 16 din Capital, dar şi alte situaţii. Concret, forţele de ordine îşi vor moderniza legislaţia.

„Şi nu voi accepta niciodată să se pună semnul egal între derapaje de genul celui de la Secţia 16 şi o instituţie fundamentală a statului român, cum este Poliţia Română”, a adăugat ministrul.

8 agenţi de poliţie au fost reţinuţi de procurori

Miercuri, 3 martie 2021, opt agenţi de poliţie de la Secţia 16 din Capitală au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Aceştia sunt suspecţi de săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tortură, fiind acuzaţi că au bătut în luna septembrie anul trecut doi tineri în zona Eroii Revoluţiei.

Conform unui comunicat transmis de Parchetul Capitalei, un alt poliţist este cercetat în libertate sub control judiciar pentru complicitate la tortură.

În luna septembrie a anului 2020, doi tineri au reclamat faptul că au fost bătuţi de poliţişti în zona Eroii Revoluţiei din Capitală, după ce le-au atras atenţia agenţilor că nu poartă mască de protecţie şi dau amenzi fără un motiv întemeiat. Unul dintre tineri a mai precizat faptul că agenţii i-au pus cătuşe la mâini şi l-au lovit cu bastoanele, cu pumnii şi picioarele, după care l-au băgat într-o dubă a poliţiei şi l-au dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde ar fi fost torturat.

În cauză cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a vorbit, miercuri seară, la un post de televiziune despre acest caz şi a afirmat: ”Dacă aşa au înţeles lucrătorii din cadrul Secţiei 16 să se comporte, vor suporta consecinţele şi rigorile legii. Nu este permis ca poliţist să ai o astfel de atitudine”.

Adauga un comentariu