Local

Reacţia președintelui Consiliului Judeţean Iași, Costel Alexe, la alianţa dintre USR și PSD: Ar fi regretabil că USR-PLUS să facă jocul PSD

Publicat: 22 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Reacţia președintelui Consiliului Judeţean Iași Costel Alexe la alianţa dintre USR și PSD Ar fi regretabil că USR-PLUS să facă jocul PSD
Costel Alexe face din nou un apel către proprietarul unităţii mobile pentru a rezolva deficienţele, astfel că ieşenii să aibă un spital unde pot fi trataţi pacienţi fără a pune în pericol viaţa nimănui

Președintele Consiliului Judeţean Iași, Costel Alexe, a avut o primă reacţie la cea mai nouă alianţă pe plan local, alianţa formată din USR-PLUS și PSD. Acesta a spus că e regretabil că cei din USR-PLUS să pună frână dezvoltării judeţului Iași mai ales în contextul în care în aceste momente există ocazia de a implementa proiecte de viitor.

În altă ordine de idei, jurnaliştii BZI.RO au dezvăluit faptul că la nivel județean și la nivel de municipiu Iași a fost creată o nouă alianţa. Cea intre USR și PSD.

Ce spune președintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe despre votul bugetului judeţean

Într-o reacţie oficială, președintele Consiliului Judeţean și-a exprimat nemulţumirea votului celor de la USR ȘI PSD pentru bugetul judeţean. Costel Alexe a explicat că este de neînţeles gestul celor două partide, mai ales că în situaţia actuală, Iașu are un buget extrem de bun:

Iașul a fost prea mult timp vitregit de oportunitatea de a fi condus de o echipă determinată, iar acum când în sfârșit există ocazia să fie implementate proiecte de viitor, toți cei care pun interesele ieșenilor mai presus de interesele politice trebuie să se unească.
Este timpul să trecem la alt nivel, să muncim aplicat, strategic, să fim vizionari și să conturăm idei durabile, de viitor, așa cum sunt multe dintre proiectele incluse în bugetul aprobat pentru anul 2021: construirea viitoarelor spitale și a parcurilor industriale, modernizarea rețelei de drumuri județene și racordarea comunelor la rețelele de gaz, apă și canalizare.

Din păcate, în Consiliul Județean Iași, s-a format o alianță USR PLUS – PSD

Din păcate, în Consiliul Județean Iași, s-a format o alianță USR PLUS – PSD care nu a votat acest buget, riscând să pună în pericol dezvoltarea locală.
Dacă de la PSD mă așteptam la această atitudine, fiindcă în 30 de ani a demonstrat că nu bunăstarea ieșenilor îi preocupă, speram ca măcar consilierii USR PLUS să dea dovadă că îi interesează mai mult dezvoltarea județului decât capitalul politic.

PSD a luat în derizoriu importanța proiectelor pentru destinul județului, venind cu amendamente mai vechi ale PNL și cu diferite tertipuri politice, doar pentru a găsi pretexte să nu voteze bugetul propus. Stimați colegi, ieșenii nu v-au votat să vă jucați și să mimați administrație, ci să luați decizii în folosul lor.
Ar fi regretabil că USR PLUS să facă jocul PSD-ului în continuare pentru că astfel privează Iașul de oportunitățile reale de dezvoltare.
Sper că situația din Consiliul Județean să nu se repete astăzi, când se votează bugetul primăriei municipiului Iași, iar USR PLUS să înțeleagă că a păstra această direcție de unitate cu PSD este cea mai toxică alternativă pentru comunitatea noastră. explică președintele CJ Iași Costel Alexe.

USR și PSD au făcut o alianţă la nivel de Consiliu Judeţean și Consiliul Local Iași

Jurnaliştii BZI.RO au semnalat faptul că, atât pe bugetul judeţului Iași cât și pe bugetul Consiliului Local Iași, PSD și USR au format o alianţă locală. Asta în condiţiile în care, cel puţin USR, a câștigat un procent mare de voturi prin acţiunile lor anti-PSD.

După ce au obţinut poziţii frumoase, atât la nivel central cât și nivel local, USR-ul și-a trădat proprii votanţi care acum sunt nevoiţi să suporte o relaţie de prietenie între cele două formaţiuni politice.

Comments are closed.

Adauga un comentariu