National

Reacția reprezentanților Pieței Obor după ce comisarii ANPC au propus închiderea acesteia pentru șase luni

Publicat: 23 nov. 2021
Piața Obor
Piața Obor

Piaţa Obor este deschisă şi îşi aşteaptă clienţii ca în fiecare zi, se arată într-un comunicat al companiei care administrează piaţa.

„Piaţa Obor, administrată de societatea comercială Piaţa Obor Market & Complex Comercial S.A., este deschisă şi îşi aşteaptă clienţii ca în fiecare zi, conform programului de funcţionare”, se precizează în comunicatul citat.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a propus marți închiderea Halelor Obor din București. În urma unui control, au fost găsite vitrine frigorifice cu rugină și mucegai, dar și alimente cu perioada de valabilitate expirată.

Potrivit ANPC, în Halele Obor au fost controlate marți 26 de firme cărora le-au fost aplicate 30 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 365.000 lei și 2 avertismente.

De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a cantității totale de circa 11,5 tone produse alimentare nesigure, în general carne, produse din carne și produse lactate. Totodată s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 25 operatori economici.

„Propunerea închiderii unității pe o durată de cel mult 6 luni pentru societatea care administrează Halele Centrale Obor”, este o altă decizie a ANPC.

Comisarii au constatat următoarele deficințe:

-nerespectarea temperaturii de depozitare și expunere spre vânzare recomandată de producător
-expunerea spre vânzare în afara spațiilor frigorifice (comercializare la temperatura mediului ambiant) pentru carne, produse din carne și produse lactate
-utilizarea unor vitrine frigorifice igienizate necorespunzător (zone cu rugină, resturi alimentare, acumulări de gheață murdară, insule de mucegai etc.)
-comercializarea unor produse alimentare nesigure și a unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
-existența căilor de acces cu gresie spartă, a diferenței de nivel, a treptelor deteriorate nemarcate, care constituie un pericol pentru cumpărători.





Adauga un comentariu