Actualitate

Reacţia unui medic din spitalul Colentina după declaraţiile lui Vlad Voiculescu referitor la raportarea greșită a morţilor de COVID-19: Unii oameni sunt prea odihniţi

Publicat: 20 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Reacţia unui medic din spitalul Colentina după declaraţiile lui Vlad Voiculescu referitor la raportarea greșită a morţilor de COVID-19 Unii oameni sunt prea odihniţi
Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății a fost contracarat de un medic din Spitalul Colentina în legătură cu raportarea deceselor de COVID-19

Dr. Laura Zarafin, medic AŢI la Spitalul Colentina a comentat la un post de televiziune despre declaraţiile fostului ministru al Sănătății. Vlad Voiculescu declarase că există o raportare greşită a morţilor de COVID-19. În replică, medicul consideră că unele persoane sunt prea odihnite.

Dr. Laura Zarafin a explicat că a rămas pur şi simplu socată de declaraţiile făcute de fostul ministru şi că se aştepta mai degrabă la felicitări pentru munca grea depusă în ultimul an.

Ce spune un medic din Spitalul Colentina despre raportarea greșită a morților

Medicul dr. Laura Zarafin este de părere că Vlad Voiculescu minte şi că nu este posibil ca un fost ministru să lanseze asemenea acuzaţii fără dovezi De altfel, Zarafin este de părere că ministrul le-a distrus munca de un an de zile iar aceasta are bănuiala că fostul ministru nu este conştient de câte acte trebuiesc completate atunci când o persoană moare. În încheiere, medicul mai susţine că spitalul a fost printre primele înrolate în lupta împotriva COVID-19 iar personalul a lucrat cu pacienţii infectaţi chiar înainte de a primi primele echipamente:

„Eu sunt şocată în numele spitalului, că apare în acest context. Eu mă aşteptam să apară în cu totul alt context. De exemplu, să se fi spus, că la Spitalul Colentina există cel mai mare număr de ventilatoare, că am fost spital suport COVID, primii desemnaţi după spitalele de boli infecţioase, încă din 27 martie 2020, că personalul acestui spital a început să trateze pacienţii infectaţi înainte de a primi primele echipamente. Deci, vă daţi seama, că a fost un stres foarte mare pe noi. Mă aşteptam să fi spus ce modalitate avem pentru că mortalitatea secţiilor AŢI din Spitalul Colentina este în jur e 50%.

Unii oameni sunt prea odihniţi şi probabil, că dacă au văzut ceva că nu concordă în cele două platforme, au convenit repede să spună numele unui spital, deningrându-ne pe toţi şi distrugându-ne munca de un an şi ceva. Este foarte trist ce se întâmplă. Nu ştiu dacă fostul ministru al Sănătăţii ştie exact ce face un medic când raportează un deces. Sunt o sumedenie de acte către trebuiesc completate, parafate. susține medicul conform antena3.ro

Conducerea Spitalului Colentina susţine că Vlad Voiculescu minte

Pe de altă parte, conducerea Spitalului Colentina a emis un comunicat de presă prin care arată că Vlad Voiculescu a minţit atunci când a spus faptul că la unitatea medicală s-au raportat mai puţin decese:

„Având în vedere informaţiile difuzate în mass-media, cu privire la existenţa unei inadvertenţe în raportarea numărului de decese Covid-19, facem următoarele precizări: Spitalul Clinic Colentina a devenit spital suport Covid în data de 27.03.2020. În conformitate cu reglementările legale în vigoare, de la acea dată până în prezent Spitalul Clinic Colentina a raportat în aplicaţia informatică Alerte MS un număr de 727 decese Covid-19 (19.04.2021, ora 9:00). Totodată, au fost raportate în dinamică, imediat la DSPMB, conform metodologiei INSP un număr de 731 decese Covid-19 (19.04.2021, ora 14:00).” se arată în comunicat.

Ce susţine Vlad Voiculescu

Prezent în cadrul unei emisiuni, fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a făcut o declaraţie şocantă. Acesta susţinea faptul că la Spitalul Colentina au fost raportate mai puţine morţi. Întrebat de moderator dacă poate să dea o cifră, Voiculescu a afirmat că există o diferenţă de sute de persoane:

„La Spitalul Colentina, vedem că diferența este de sute, de sute de persoane. Raportarea din platformă în care raportează doar spitalele este semnificativ mai mare decât numărul din platformă unde ar trebuie raporteze atât spitalele cât și DPS-urile prin medicii de familie, prin DSP-uri”, a declarat Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii.

Vă aducem aminte faptul că scandalul în Ministerul Sănătății a început după ce Vlad Voiculescu a fost remaniat de Florin Cîțu. După ce a plecat din fruntea Ministerului, fostul ministru a făcut mai multe declaraţii controversate inclusiv raportarea eronată a deceselor.

Adauga un comentariu