Reacţia unui reputat profesor de teologie după declaraţiile lui Cristian Tudor Popescu: Recunosc în spate idei din propaganda comunistă

În articolul în care i-a numit ”vite” pe ortodocși și ”șarlatan” pe Patriarhul Daniel, iar moaștele sfinților au primit eticheta de ”hoituri”, Cristian Tudor Popescu vorbește și despre Amon Ra, zeul Soarelui, din religia egipteană. Însă, unul dintre cei mai de seamă profesori de teologie, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Iustinian Patriarhul”, Alexandru Mihăilă, demontează expunerea ateistă a lui CTP.

”Este complet deformată”, scrie conferențiarul universitar Mihăilă, adăugând că ”recunosc în spate idei din propaganda comunistă împotriva religiei… Îmi amintesc și că dl Popescu, pe care îl urmăresc de multă vreme în intervențiile televizate sau scrise, spunea că a fost pătruns de comunism până în oase și că probabil nu se poate dezbăra de acesta niciodată. Cel puțin în reprezentarea religiei, înțeleg mai bine la ce se referea.”.

Despre ”comunistul” din Cristian Tudor Popescu a scris și episcopul Ignatie al Hușilor, care a făcut o paralelă între jurnalist și unul dintre cei mai temuți torționari comuniști din ”Experimentul Pitești”.

stirilebzi.ro

Prevederi noi pentru anumite tipuri de pensii! Care sunt condițiile pentru oferirea pensiei pentru limita...

Stirile PROTV

Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile...

”Domnul Cristian Tudor Popescu are o imagine foarte interesantă despre religie. Își începe o diatribă împotriva conducerii Bisericii Ortodoxe cu următoarele cuvinte: „În urmă cu milenii, preoții egipteni înfricoșau populația prevestind că Amon Ra, zeul Soarelui, își va ascunde chipul în miez de zi deoarece oamenii nu-l adorau îndeajuns, pe el și întruchiparea sa pe Pământ, Faraonul, viitoarea mumie. În ziua prezisă, Soarele se înnegrea, poporul cădea în genunchi gemând disperat, dar preoții îl implorau pe Ra să-și ierte robii și să lumineze din nou – ceea ce se și întâmpla”. Nu intru în polemica propriu-zisă, ci mă opresc doar la această prezentare – complet deformată – a religiei egiptene.

Recunosc în spate idei din propaganda comunistă împotriva religiei. M-a preocupat istoria religiilor începând cu anii 90 și mi-au căzut în mână, vrând nevrând, și cărți de propagandă ateistă, mascate în manuale de istoria religiilor. Citindu-l pe dl Popescu mi-am amintit de pasaje din Tokarev:

„Nicăieri rolul de clasă al religiei Egiptului ca sprijin al exploatării nu s-a reflectat mai puternic decât în zeificarea faraonului, deținătorul suprem al puterii de stat. Începând din perioada celei de-a 5-a dinastii [de fapt titlul z3 rʿ – za ra – este atestat chiar din dinastia a 4-a – nota mea], faraonul a fost considerat fiu al zeului Soarelui, Ra. Credința că faraonul este fiu de zeu, un zeu viu, a dominat întreaga istorie politică a Egiptului […] Zeificarea faraonilor era, în mâinile claselor dominante, unul din cele mai puternice instrumente de înăbușire a protestului maselor populare asuprite” (S.A. Tokarev, Religiile în istoria popoarelor lumii, Ed. Politică, București, 1974, pp. 306-307).

Tokarev își cunoștea foarte clar misiunea: „În știința burgheză despre religie există întotdeauna, premeditat sau nepremeditat, o tendință apologetică de a apăra, de a justifica, de a disculpa, într-un fel sau altul, religia, dacă nu totalitatea ei, cel puțin o parte a domeniului religiei, în scopul de a o permanentiza. Dimpotrivă, din punctul de vedere al avangărzii revoluționare a omenirii, din punctul de vedere al marxism-leninismului, sarcina practică constă în a pune în lumină cu toată vigoarea originile religiei și esența ei de opiu pentru popor, ca instrument de oprimare spirituală și în a smulge aceste rădăcini. Din acest punct de vedere, studiul istoriei religiei este inseparabil de sarcinile propagandei ateiste, de sarcinile luptei împotriva religiei” (pp. 36-37).

Tokarev continuă: „Pentru propaganda științifico-ateistă nu este suficientă demascarea rolului de clasă al clericilor, nu este suficientă lupta împotriva influenței clerului și a propovăduitorilor sectanți, nu este suficientă lupta împotriva anumitor religii, nu este suficientă demonstrarea absurdității și a caracterului dăunător al ritualurilor și dogmelor religiei creștine sau a oricăror altor religii. Pentru lichidarea definitivă a rămășițelor religioase, după ce în U.R.S.S. au fost smulse rădăcinile ei sociale, trebuie dezvăluite până la capăt rădăcinile istorice ale apariției religiei în genere, baza apariției credințelor religioase în cele mai vechi timpuri, este necesar să se arate rolul social pe care l-a avut religia în tot decursul istoriei sale și rădăcinile sociale ale credințelor religioase. Numai astfel, prin explicarea legităților apariției și dezvoltării religiei, pot fi dezvăluite până la capăt rădăcinile ei și pot fi lichidate rămășițele ei din conștiința oamenilor muncii” (p. 37).

Religia ca opium al popoarelor. Cam așa suna propaganda marxist-leninistă. Ce pot să spun este că mă bucur enorm că în prezent istoria religiilor nu mai poartă în cercetare acest balast ideologic. Există o amplă bibliografie modernă despre religia egipteană care nu mai scoate în evidență lupta de clasă dintre preoții știutori de astronomie și oamenii creduli și înfricoșați. Realitatea istorică este mult mai complexă. De altfel, chiar clișeul că soarele este zeificat ridică multe probleme și necesită multe nuanțe. Corpul ceresc era mai degrabă manifestarea vizibilă a zeului, nu zeul însuși.

Îmi amintesc și că dl Popescu, pe care îl urmăresc de multă vreme în intervențiile televizate sau scrise, spunea că a fost pătruns de comunism până în oase și că probabil nu se poate dezbăra de acesta niciodată. Cel puțin în reprezentarea religiei, înțeleg mai bine la ce se referea.”, punctează Alexandru Mihăilă pe blogul său.