Eveniment-Social

Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, va conduce pentru următoarele luni Consiliul Național al Rectorilor

Publicat: 05 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Rectorul TUIASI prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval va conduce pentru următoarele luni Consiliul Național al Rectorilor
Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, este singurul vicepreședinte din Iași din cadrul instituției și a fost votat în unanimitate să preia acest mandat începând cu 1 ianuarie 2022

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a fost ales președinte interimar al Consiliului Național al Rectorilor (CNR) pentru următoarele șase luni. Poziția este ocupată „în plin” de către prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu, care s-a suspendat din funcție în momentul numirii acestuia ca ministru al Educației. Protocolul CNR impune asigurarea conducerii instituției pe baza unui interimat, fiecare președinte interimar fiind ales în urma votului din Biroul Permanent, din rândul vicepreședinților în exercițiu ai CNR.

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, este singurul vicepreședinte din Iași din cadrul instituției și a fost votat în unanimitate să preia acest mandat începând cu 1 ianuarie 2022.

„Sunt onorat de propunerea colegilor mei rectori din Biroul Permanent al CNR și de susținerea mea în unanimitate. Așa cum am afirmat în cadrul ședinței în care am fost ales, în cele șase luni de mandat va fi o conducere în care deciziile se vor lua pe baza discuțiilor cu întregul CNR, cât și a discuțiilor din Biroul Permanent”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Mandatul rectorului TUIASI este unul interimar. Deciziile majore vor fi luate în urma consultării întregului for

Acesta a explicat că, dat fiind faptul că mandatul său este unul interimar, deciziile majore cu privire la pozițiile CNR vor fi luate în urma consultării întregului for. Rectorul a mai precizat că în următoarele șase luni vor fi continuate proiectele începute deja și întărite parteneriatele cu instituțiile statului din domeniul educației.

„După cum mi se pare firesc, va fi o conducere colectivă a cărei abordare se va încadra în misiunea și strategia CNR pe termen scurt și mediu, o abordare al cărei scop fundamental îl reprezintă educația. În mod evident, vom continua parteneriatele cu Administrația Prezidențială în zona de educație, implicit în cadrul proiectului «România educată», cu Guvernul României – nu doar în ce privește Ministerul Educației -, ci și cu alte organisme ale statului sau non-guvernamentale”, a punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Sorin Cîmpeanu s-a suspendat din funcție în toamna anului 2020, iar primul mandat interimar a fost preluat de către rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David, fiind urmat pentru ultimele șase luni ale anului de către prof. univ. dr. Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universității Transilvania din Brașov.

Adauga un comentariu