Eveniment-Social

Regal dramaturgic la FIE! Iasul devine capitala teatrului romanesc

Publicat: 22 iun. 2014
1

@ Pe langa spectacolele de teatru, iesenii vor putea participa si la spectacole de opera, care vor fi puse in scena in Centru, Tatarasi si Alexandru cel Bun

Sute de actori, regizori si oameni de teatru, profesionisti sau amatori, debutanti sau consacrati vor transforma Iasul, prin intermediul zecilor de productii incluse în cea de-a doua editie a Festivalului International al Educatiei, într-o adevarata capitala a artelor dramatice. Astazi, de la ora 19.00, pe scena Teatrului National „Vasile Alecsandri” va fi jucat spectacolul „Dineu cu prosti”, în regia maestrului Ion Caramitru, dupa un text de Francis Veber, cu Horatiu Malaele, Ion Caramitru si Medeea Marinescu în rolurile principale.

Vineri, 27 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul „Luceafarul” va fi prezentat spectacolul „Printul fericit”, în regia lui Radu-Alexandru Nica. O premiera a Teatrului National – „Femeia marii”, dupa Henrik Ibsen, în regia lui Radu Afrim – va fi jucata sâmbata, 28 iunie, de la ora 19.00. În ultima zi a FIE 2014, duminica, 29 iunie, de la ora 22.00, pe scena Teatrului „Luceafarul” si în cadrul PERFORM va avea loc spectacolul „Hai Iu Iu Nu Hey You You”, în regia lui Radu Afrim, cu Maia Morgenstern în rolul principal.
Pe lânga aceste spectacole, iubitorii de cultura aflati la Iasi vor putea vedea zeci de spectacole pe scena Ateneului Tatarasi, la Palatul Copiilor, la Casa de Cultura a Studentilor, pe scenele din Alexandru cel Bun, Tatarasi si Pietonal, ca si în alte spatii neconventionale. Detalii complete despre spectacolele incluse în programul FIE Iasi 2014 sunt publicate atât pe site-ul oficial www.fieiasi.eu, precum si pe site-ul PERFORM – To Fringe or not to Fringe: www.performiasi.ro si pe site-ul www.bzi.ro.
PERFORM – Festivalul de Teatru Independent si Arta Performativa – prezinta, timp de 8 zile, sub genericul „To Fringe or Not to Fringe” spectacole din zona teatrului independent, în mai multe locatii reunindu-i pe scenele din Iasi pe unii dintre cei mai bine cotati artisti de teatru ai momentului, cum ar fi Maia Morgenstern, Andreea Bibiri, regizorii Radu Afrim, Eugen Jebeleanu, coregrafii Vava Stefanescu, Andreea Gavriliu, teatrologii Cristina Modreanu, Cristina Rusiecki.

FIE va ajunge si în cele mai mari cartiere ale Iasului, pe scenele amenajate în Tatarasi, Alexandru cel Bun si Pietonalul Stefan cel Mare, urmand sa aiba loc mai multe manifestari. În perioada 23 – 26 iunie, Opera Nationala Romana Iasi va organiza mai multe spectacole, luni 23 iunie pe scena de pe Pietonalul Stefan cel Mare, marti pe scena de pe Esplanada Oancea din Tatarasi, miercuri pe scena din Alexandru si din nou in Tatarasi, joi, pe 26 iunie.





Adauga un comentariu