News Flash:

Regele tepelor cu apartamente a fost arestat

7 Octombrie 2009
3824 Vizualizari | 6 Comentarii
Teodor Similiac
• Teodor Similiac si-a petrecut noaptea in arestul politiei, fiind acuzat ca era liderul unei grupari de crima organizata care se ocupa cu inselarea celor care doreau sa-si cumpere apartamente amenajate in mansardele blocurilor • Acesta vindea mansarde construite ilegal, fara sa fie bransate la apa si la gaz • Zeci de familii au ramas pe drumuri • Reporterii BUNA ZIUA IASI au sesizat inca din 2006 faptul ca Similiac da teapa dupa teapa si isi bate joc de oameni • Ieri dimineata, membrii gruparii au fost ridicati cu mascatii din locuinte

Teodor Similiac, actualmente Coman, si-a petrecut noaptea in arestul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi, fiind acuzat ca era liderul unei grupari de crima organizata care se ocupa cu inselarea celor care doreau sa-si cumpere apartamente amenajate in mansardele blocurilor. Cu mult timp inainte ca oamenii legii sa inceapa o ancheta serioasa cu privire la golaniile facute de acest Teodor Similiac, reporterii BUNA ZIUA IASI au sesizat faptul ca acesta da teapa dupa teapa si ca ii insala pe oameni. Anchetele jurnalistice de la vremea respectiva aratau ca Teodor Similiac este un golan de cea mai joasa speta, care ar putea sa-si bata joc de orice om de buna credinta care doreste sa-si cumpere un apartament construit de firma acestuia. De asemenea, se mai arata ca firma Trust Constructii Moldova, patronata de Similiac, nu respecta nici o norma de protectie a muncii si construieste mansarde pe blocuri fara nici o autorizatie din partea autoritatilor. Avand uneltele juridice necesare, procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi (DIICOT) au scos la iveala infractiuni mult mai grave ce ar fi fost comise de Teodor Similiac. Astfel, acesta a fost pus sub acuzare pentru inselaciune in conventii, evaziune fiscala, inregistrari de acte false in contabilitate si asociere in vederea comiterii de infractiuni.

Interventia mascatilor

Ieri dimineata, in jurul orei 6.00, mascatii de la politie au intrat in locuinta lui si l-au ridicat din somn. La fel s-a intamplat si cu alti membri ai retelei conduse de acest individ. Au intrat mascatii peste ei in case, dupa care au fost efectuate perchezitii in mai multe zone ale Iasului. In urma descinderilor, au fost ridicate, pe langa Teodor Similiac, si alte persoane. A fost retinuta sotia acestuia, Cezara Coman, contabilul Mihai Condrea si alti apropiati ai liderului. "Clientul meu sustine ca este nevinovat si ca a fost doar o unealta a lui Similiac. Clientul meu nu avea de unde sa stie ca inregistra facturile false. El nu a facut altceva decat sa execute ordinele primite", a precizat avocatul Bogdan Luca, aparatorul lui Condrea. Acesta din urma are interdictia de a parasi localitatea. Dupa audierile de la politie, o parte au fost lasati sa plece acasa, iar altii au fost dusi in arest. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul produs de aceasta grupare este de peste 5 miliarde lei vechi. Metoda de inselare a clientilor era simpla: firma lui Similiac construia mansarde ilegale, dupa care le vindea la preturi incantatoare primilor cumparatori. Numai ca, ulterior, acestia aflau ca nu pot sa-si traga gaz sau apa si ca nu pot nici sa-si intabuleze proprietatea pe numele lor. Dupa ce dadeau banii, Similiac se facea disparut si nu-l mai interesa de soarta clientilor sai. Cateva zeci de persoane au depus plangere la politie. Plangerile nu au venit doar de la Iasi, ci si de la Bucuresti, Vaslui sau Botosani.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

interventia mascatilor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (6)

Petre  | #82878
Este normal ca acolo unde se gasesc fraieri care dau banii din mina, pe cioara din par, fara o minima verificare , sa apara asemenea indivizi, care sa taxeze prostia.
Unu  | #82879
Teodor Similiac, actualmente Coman=escroc!!!
CAZUL ROM CONSULT GRUP  | #82880
VA RUGAM SA FACETI ACELAS LUCRU SI CU CEI DE LA ROM CONSULT GRUP CA SI EI AU NENOROCIT OAMENI MAI RAU DECAT SIMILEAC ASTA. SA FIE ARESTATA SI MIHAELA ACATINCA SI TOTI CEILALTI CARE AU CONVINS PERSOANELE SA SEMNEZE CONTRACTELE CARE NU AU MAI FOST FINALIZATE. INCETU , INCETU POATE SCAPAM DE TOTI ACESTI NENOROCITI CARE AU DISTRUS ZECI DE FAMILII.
Tudor  | #82881
un contabil stie tot ce se petrece in firma.si raspunderea contabila nu e solidara cu cea a patronului...in fond administratorul angajeaza specialist ca sa tina contabilitatea specialistul are raspunderea actelor nu administratorul....si apoi...dac" asculti"ordinele patronului ca sa- i inregistrezi in evidenta contabila "golaniile" esti cumparat ca sa faci asta!....deci bietul contabil se invinovateste singur iar avocatul la fel...intareste vina contabilului...ca a inregistrat ce i s a cerut!!!!!!normal ca nu avea de unde sa stie ca actele sant false!
contabilul face contabilitatea cum spune legea nu cum spune patronul!
deci contabilul nu este implicat ...dupa cate se intelege din articol...se va vedea asta...daca erau complici sau nu....
dar patronul a incasat legal cu chitanta avansurile?, le a inregistrat incontabilitate? cum si in ce cont?si a de obicei din articol nu intelegem nimica...contabilul a fost retinut...atunci la ce mai serveste ordinul de a nu parasi localitatea??sau poate ca ordinul se refera la avocat ...ca fraza se invarte in jurul celor doi...inculpat si aparator...
Anonim  | #82882
Si eu sunt infiintata si condusa, Federatia Asociatiilor De Proprietari A Toata Moldova - Filiala Iasi, de Teodor Similiac (Coman) sub numele de Prof. Samoila si am asociatiile de proprietari din Iasi (destul de multe) care le am in remorca mea pentru le putea mulge.
Lasand gluma la o parte de ce asociatiile care sunt in aceasta falsa "Federatie" nu isi dau demisia sa nu mai fie manipulate de Similiac.
Aceasta Federatie a fost infiintata in anul 2005 in baza legii 21/1920 (asta scria in documentele lui Similiac) dar Legea 21/1920 era abrogata din anul 2000 cand aparuse Ordonanta privind infiintarea asociatiilor si fundatiilor, cine se sesiseaza.
Elena  | #82883
Felicitari celor care au sesizat despre acest caz,pentru Buna ziua Iasi o bila alba.....what next?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1349 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015738 (s)