News Flash:

Registrul Comertului isi cauta casa noua

21 Ianuarie 2003
1011 Vizualizari | 0 Comentarii
•Directorul Gina Sindila poarta tratative pentru gasirea unui spatiu in care sa functioneze Registrul Comertului •Negocierile privesc si un spatiu la World Trade Center Iasi •In acest caz, Ministerul Justitiei trebuie sa achite o chirie de circa 11-12 dolari pe metrul patrat •Chiria perceputa de catre Habitat Proiect a fost de numai 4-5 dolari pe metrul patrat

Registrul Comertului iesean este in cautarea unui sediu. Pana la sfarsitul acestei luni, toti cei 50 de angajati din cadrul institutiei trebuie sa-si gaseasca o casa noua in care sa-si desfasoare activitatea. Desi Registrul Comertului este sub tutela Ministerului de Justitie, de aproape trei luni de zile, reprezentantii acestui minister nu au fost in stare sa rezolve problema gasirii unui spatiu. In urma cu o saptamana, tratativele dintre conducerea de la Habitat Proiect SA si reprezentantii Oficiului National al Registrului Comertului, privind transferarea Registrului iesean in acest spatiu au esuat. Ieri, primarul Constantin Simirad a lasat sa se inteleaga ca municipalitatea nu va aloca un spatiu in care sa functioneze Registrul Comertului. "Au bani, isi pot face sediul lor", a spus Simirad. Intr-un spatiu de la Habitat Proiect SA a functionat anterior Camera de Comert si Industrie Iasi, insa, in prezent, cele doua parti sunt in litigiu. Procesul se afla pe rolul Tribunalului Judetean, in recurs. "Registrul Comertului iesean a vrut sa se mute acolo unde a functionat in anii trecuti deoarece spatiile erau amenajate in acest sens si totul li se potrivea ca o manusa. Dar suntem intr-un litigiu cu Camera. Judecatoria a dat castig de cauza Camerei. Consider ca acest lucru este inadmisibil. Camera nu are contract cu noi, acesta fiind reziliat de Consiliul Judetean. Speram sa castigam in recurs, la Tribunal", a sustinut directorul firmei Habitat Proiect, Gheorghe Plesu. Directorul Registrului Comertului Iasi, Gina Sindila, sustine ca in prezent sunt luate in evidenta mai multe spatii. "Se poarta tratative pentru gasirea unui sediu, printre acestea numarandu-se si WTC", a precizat directorul Sindila. In octombrie 2002, printr-o ordonanta de urgenta a Guvernului, Oficiul Registrului Comertului a fost trecut sub administrarea Ministerului de Justitie. Potrivit legii, Registrul Comertului va fi coordonat de fiecare tribunal judetean, inscrierea firmelor urmand sa fie coordonata si executata de aceasta institutie subordonata Ministerului de Justitie.
Nicu SAMSON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2780 (s) | 22 queries | Mysql time :0.130950 (s)