News Flash:

Reglare de conturi la Miroslava intre doua familii rivale

20 Martie 2002
1250 Vizualizari | 0 Comentarii
Fratii Gangal au fost trimisi in judecata pentru violare de domiciliu si distrugere

•Ei au dorit sa razbune un membru al familiei lor, ce fusese taiat la mana cu o sabie ninja, de catre un rival din familia Gainuta •In timpul actiunii, au fost distruse geamurile si gardurile gospodariei, iar doi dintre rivali au fost bagati in spital

Patru membri ai celebrei familii Gangal, recunoscuti prin scandalurile si bataile provocate in mai multe zone din Iasi, au fost trimisi ieri in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatorie. Misu (23 de ani), Gabi Viorel (27 de ani), Corneliu (37 de ani) si Constantin (32 de ani), vor ajunge, in cursul acestei luni, in fata instantei, sub acuzatiile de violare de domiciliu, lovire, distrugere si vatamare corporala. Dorind cu orice pret sa-l razbune pe un membru al familiei lor, care a fost taiat la o mana cu o sabie ninja, de catre un rival din familia lui Constantin Gainuta, fratii Gangal au descins in forta in casa unor rude ale acestuia, luindu-i pe toti la bataie si amenintandu-i cu moartea. In timpul conflictului, fratii Gangal au spart toate geamurile unei case, au distrus gardul care imprejmuia gospodaria si i-au snopit in bataie pe Constantin Gainuta si pe inca alti patru membri din familia acestuia. Conform acuzarii, in seara de 2 ianuarie 1999, agresorii au patruns in curtea locuintei Elenei Frunza, din comuna Miroslava, deoarece aici se refugiase fratele sau, Constantin. Fratii Gangal nu doreau decat sa se razbune deoarece fratele lor, Misu, fusese taiat la o mana cu o sabie ninja, in cursul anului 1998. Scandalagii au aflat ca rivalul lor a venit in vizita la sora sa si s-au hotarat sa-l pedepseasca exemplar. Fiind pusi pe fapte mari, agresorii au mai adunat cativa tarani din sat, in jur de 20, reusind sa-i distruga familiei rivale toate geamurile de la casa. Pietrele si bolovanii aruncati dinspre grupul de agresori au reusit sa distruga cel putin patruzeci de geamuri ale gospodariei. De frica, Constantin Gainuta si sora sa, Elena, impreuna cu mai multe rude, s-au baricadat intr-o anexa a gospodariei. Nimeni nu a reusit insa sa scape de furia vandalilor, care au distrus totul in calea lor. Membrii clanului Gainuta au fost luati la bataie unul cate unul, doi dintre barbati suferind grave leziuni corporale. In urma loviturilor primite, Constantin Gainuta a avut nevoie de 7 - 8 zile de ingrijiri medicale pentru vindecare, iar Mihai Gainuta, de peste 30 de zile de spitalizare. Pentru infractiunile savarsite, fratii Gangal risca ani grei de puscarie.
Nicu SAMSON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2281 (s) | 22 queries | Mysql time :0.110181 (s)