News Flash:

Reinvie Steaua lui Banel

18 August 2008
808 Vizualizari | 0 Comentarii
Reinvie Steaua lui Banel
Cea de-a patra runda a Ligii I nu a adus nimic spectaculos in ierarhia campionatului. Cel putin pana sambata, etapa a insemnat un galop de sanatate pentru gazde, care au castigat pe linie, lucru care nu s-a mai intamplat de ceva vreme in liga lui Mitica. Poate cea mai interesanta disputa a acestei runde a fost cea care a adus fata-n fata vicecampiona Steaua si nou promovata FC Arges. Partida nu a insemnat decat un iures "ros-albastru". Disputa dintre vicecampioana si formatia care a reprezentat de-a lungul timpului o adevarata pepiniera pentru clubul din Bulevardul Ghencea a avut un impact doar pentru spectatori, care si-au purtat favoritii spre o victorie lejera, victorie care da un moral ridicat stelistilor in confruntarea retur cu turcii de la Galatasaray. Dar pentru formatia stelista, adevaratul castig l-a reprezentat Banel Nicolita. Extrema Stelei a surprins si de aceasta data placut, marcand un gol de toata frumusetea si contribuind decisiv la cel de-al doilea, Nicolita recidivand dupa ce la mijlocul saptamanii a marcat pentru Steaua si in confruntarea de la Istanbul, in meciul cu Galatasary, contand pentru turul III preliminar al Ligii Campionilor, partida incheiata la egalitate, scor 2-2. Astfel, incet-incet, Banel redevine jucatorul iubit de toti, lasand in urma pasa proasta din ultimul an si jumatate, care a inceput cu celebrul autogol de pe "Santiago Bernabeu". Desi, Steaua a castigat cu un 2-0 lejer, pe langa Banel marcand si noua stea din Ghencea, Bogdan Stancu, bila neagra ii revine lui Arhturo, care a reusit performanta sa rateze un penalty, in momentul cand trupa din Ghencea era clar peste argeseni. O alta disputa, care a starnit interesul microbistilor, a fost cea dintre Dinamo si Gloria Buzau. Cu un antrenor nou, dupa demiterea lui Fane Stoica, buzoienii nu au reusit sa faca fata tavalugului dinamovist, care prin victoria la trei goluri diferenta (scor 4-1) au demonstrat ca raman o trupa de temut in ierarhia Ligii I. Sfarsitul de saptamana a adus si confruntarea dintre brasovenii lui Razvan Lucescu si Pandurii lui Eugen Neagoe. Trupa de la poalele Tampei a iesit invingatoare in cele din urma (scor 2-1), dupa un meci pe care l-a controlat autoritar. Prin victoria inregistrata la final, brasovenii se mentin undeva la mijlocul clasamentului, in timp ce pentru Pandurii incep sa se intrevada nori negri. In alta ordine de idei, cea de-a patra etapa a adus si disputa dintre Unirea Urziceni si Gaz Metan Medias. Trupa lui Dan Petrescu a iesit invingatoare in cele din urma (scor 4-0), victorie meritata pe deplin. Dupa un inceput de campionat, in care dambovitenii au pierdut in minutul 94 la Brasov, se pare ca Urziceniul si-a regasit cadenta din sezonul trecut, insirandu-si adversarii pe banda rulanta, obtinand astfel si un moral excelent atat in vederea meciurilor urmatoare din campionat, cat si pentru cele din primul tur preliminar al Cupei UEFA. O alta disputa, relativ interesanta, a fost cea care a opus formatiile FC Timisoara si CS Otopeni. Cum banatenii veneau dupa o rusinoasa infrangere survenita etapa anterioara la Medias (scor 5-1), de aceasta data au apasat piciorul pe pedala de acceleratie si au invins mai usor formatia din Ilfov decat o arata scorul. FC Timisoara acumuleaza astfel sapte puncte in clasament, in timp ce ilfovenii raman ultimii in clasamentul Ligii I, cu 0 puncte. Pentru timisoreni au marcat Brezinsky, Dejan Rusici si Valentin Badoi, in timp ce pentru CS Otopeni a punctat Cristi Constantin.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1335 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017572 (s)

loading...