News Flash:

Remember

22 Ianuarie 2009
1178 Vizualizari | 1 Comentarii
Alexandru Dobrescu
Sunt aproape patruzeci de ani de cand, student in ultimul an la filologie, l-am cunoscut pe Corneliu Stefanache. Comisesem o recenzie si, cu ea in dinti, m-am prezentat la revista "Cronica", solicitand o intrevedere cu redactorul sef. Barbatul uscativ care ma primise a luat-o si mi-a spus sa-l caut peste zece zile. Nu-mi faceam iluzii cu privire la soarta ei, dar - la termenul fixat - am revenit in asteptarea verdictului. "O vom publica in numarul viitor", m-a informat scurt, dupa care s-a interesat: "Ai mai scris ceva?" Scrisesem.

"Bine", a adaugat, "ne vedem saptamana viitoare". In ziua de aparitie, am cumparat revista si, cu ea in mana, m-am dus sa-i multumesc. A zambit si, brusc, m-a intrebat: "N-ai vrea sa lucrezi la noi?" Credeam ca glumeste. Nu glumea. In scurta vreme eram angajat in redactie cu jumatate de norma. Iar in preajma repartitiei m-a instiintat ca-mi facuse dosarul pentru angajare definitiva. Si asa a fost. Peste cateva luni, l-au numit redactor sef al "Convorbirilor literare". "Nu vii cu mine?" Fireste ca m-am dus. Poate ca voi povesti intr-o buna zi cum se desfasurau acolo sedintele de redactie, cum a prins contur macheta revistei, cum a aparut primul numar in noua infatisare. Acum, vreau sa spun doar ca, si dupa trecerea atator ani, curajul lui Corneliu Stefanache de a incredinta cronica literara a unei publicatii cu un trecut coplesitor unor tineri la inceput de drum mi se pare iesit din obisnuit. Mai ales ca i-a lasat intotdeauna sa scrie ce si cum gandeau, neingaduindu-si sa intervina cu o virgula in textele lor. Ca pentru aceasta libertate a trebuit sa indure destule sapuneli din partea forurilor centrale si locale de partid, se intelege. Odata, dupa ce publicasem o cronica despre nu mai stiu ce volume semnate de Ion Dodu Balan si Valeriu Rapeanu, exprimand pe sleau ceea ce nu era recomandabil sa afirmi nici pe ocolite, a fost chemat de urgenta la Comitetul Central, de unde s-a intors vanat de suparare. M-a chemat si mi-a relatat cate trebuise sa suporte din pricina mea. N-am zis nimic, am iesit din birou si, cu superbia celor douazeci si ceva de ani, mi-am scris demisia, pe care i-am transmis-o prin secretara. Seara, m-am pomenit cu el la usa: "Prea le iei toate in tragic, Sandule! Da-i in ma-sa! Tu vezi-ti de scrisul tau, ca de restul am eu grija."

Probabil ca, daca nu l-as fi intalnit la momentul potrivit pe Corneliu Stefanache, cariera mea literara, ca si a celorlalti critici afirmati in paginile "Convorbirilor...", ar fi avut un alt curs. Formarea si impunerea unui critic literar nu depindea nici atunci, nu depinde nici acum, exclusiv de talent si de constiinta morala. Mai e nevoie, absoluta nevoie, de un mediu propice exercitarii nestingherite a amandurora. Acest mediu, vital pentru spiritul critic si, implicit, pentru creatia literara, s-a priceput sa-l intretina ca nimeni altcineva Corneliu Stefanache. Din pacate, colaborarea noastra a durat putin, fiind reluata abia peste multa vreme, cand am gandit impreuna noua serie a "Insemnarilor iesene", sucombata inainte sa apuce a se ridica binisor pe propriile picioare.

Azi, Corneliu Stefanache nu mai e printre noi. Si ma intreb cati dintre confrati, dintre concetateni vor fi inteles cu adevarat cat de saraca ar fi fost lumea literara a Iasilor fara el. Caci, daca a existat dupa 1970 o viata literara consistenta in "capitala culturala a Romaniei", asta i se datoreaza in buna masura.

Pentru ca facea alergie la vederea anomaliilor si pentru ca obisnuia sa spuna de la obraz ceea ce i se parea a fi nelalocul lui, ignorand convenientele, rari au fost cei care l-au iubit. Dar si multimea inamicilor a trebuit sa-l trateze cu respectul cuvenit omului care exagereaza cu buna stiinta proportiile raului tocmai pentru a fi luat in serios inainte sa devina iremediabil. Avertismentele lui Corneliu Stefanache, repetate obsedant din constiinta indatoririi de intelectual ranit de strambatatile lumii, se regasesc, desigur, in romanele lui, pe care le vom citi sau reciti, ca sa le asezam intr-o lumina pe cat se poate omeneste mai dreapta. Ele sunt la locul lor si in romanul ce urmeaza a fi tiparit postum.

Constiintele literare dublate de caractere au fost intotdeauna abateri de la regula. Iar golul lasat de plecarea lui Corneliu Stefanache reconfirma, daca mai era nevoie, aceasta trista fatalitate. Fie-i tarana usoara!

corneliu stefanache revista cronica
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Bogdan Cretu  | #54790
Felicitari pentru articol. Corneliu Stefanache a fost, intr-adevar, un om. Dincolo de toate pacatele lui (dar cine poate arunca primul cu piatra?), a cladit o revista excelenta (Convorbiri literare) si a intins mina unor tineri. Printre altii, si mie, luindu-ma, in pofida tineretii si a stingaciilor vizibile, in redactia Insemnarilor iesene. Aveam doar 25 de ani s a contat foarte mult. Am admirat discretia sa de dupa 1989, chiar daca a facut, si inainte, mult bine vietii literare iesene. Cred ca a murit impacat. Cineva ar trebui sa se ingrijeasca de editarea cartilor netiparite si, mai ales, de publicarea jurnalului sau, despre care stiu ca exista.
Dumnezeu sa-l ierte!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1309 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018646 (s)

loading...