News Flash:

Remiza alba pe "Nena-Constructorul"

25 Martie 2002
1120 Vizualizari | 0 Comentarii
Nimic la nimic

•Telecom Iasi - Pro Mobila Crucea 0-0 •Avand probleme familiale deosebite, antrenorul Nicki Costachescu a absentat de pe banca tehnica

La concurenta cu partida din Dealul Copoului, Telecom Iasi si Pro Mobila Crucea au evoluat sambata pe stadionul "Nena-Constructorul", pe un timp friguros si ploios. Daca in Copou s-au inscris opt goluri, spectatorii prezenti sambata pe "Maracana" din Alexandru cel Bun au fost vaduviti insa la acest capitol, meciul terminandu-se nedecis si fara nici o reusita la cele doua porti. Remiza alba de la sfarsitul disputei (0-0) nu a fost deloc pe placul gazdelor, care au avut mai multe ocazii de gol nefructificate. In prima repriza, chiar daca au jucat in forta din "16 in 16", jucatorii pregatiti de Narcis Ciocarlan (antrenorul Nicki Costachescu are probleme deosebite in familie si nu a putut fi prezent nici la meciul de sambata) nu au avut ocazii clare de gol la poarta celor din Crucea, situatiile favorabile aparand doar in partea a doua a meciului. Rand pe rand, Sinescu, Manole, Cotan si Tiron au ratat bune oportunitati de a deschide tabela, dar "norocul" nu a fost iesean de aceasta data. Mai mult chiar, in urma unei lovituri libere indirecte de la 18 metri, in min. 71, Tiron primeste balonul si suteaza sub bara transversala a portii adverse, mingea cade apoi pe linia portii oaspetilor, dar golul nu vine pentru telefonisti nici de aceasta data. Tot in repriza secunda si oaspetii puteau inscrie, dar Pintilie scoate incredibil dintr-o situatie "unu la unu" cu un adversar scapat singur spre poarta gazdelor. Sub comanda brigazii C. Florescu (Techirghiol) - S. Stoianof (Constanta) si V. Bruna (Constanta), asistentii fiind prezenti pe "Nena-Constructorul" si in etapa anterioara, la meciul RATC CFR Moldova - SM Vaslui (incheiat tot cu 0-0), iesenii au aliniat urmatoarea formula de echipa: Pintilie - Robu, Raileanu, Cordas, Moici, Cabalau - Marian (Dediu 55'), Cotan (Grigore 75'), Tiron - Sinescu, Manole (P. Basascu 83'). Observatorul partidei a fost V. Dontu, din Galati. La finalul jocului, antrenorul iesean Narcis Ciocarlan ne-a declarat: "Am intalnit un adversar bun, iar in partea finala a partidei, fiind si in criza de timp, ai nostri au jucat precipitat si a fost mai mult o lupta surda. In etapele viitoare suntem nevoiti sa o luam de la capat si sa recuperam punctele pierdute acum".
Dan TEODORESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1368 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021042 (s)

loading...