News Flash:

Reorganizare a sectiilor de pediatrie si hematologie de la Sf. Spiridon

4 Iulie 2006
810 Vizualizari | 0 Comentarii
Actuala conducere a Spitalului Sf. Spiridon din Iasi, in colaborare cu Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) a dispus o serie de schimbari in ceea ce priveste actuala locatie a sectiei de pediatrie si hematologie. Astfel, astazi, sectia de pediatrie aflata la parterul Ambulatoriului de specialitate a Spitalului Sf. Spiridon va fi mutata in locul cabinetelor medicilor de medicina interna Rodica Petrovan si Adorata Coman, care functionau la parterul Ambulatoriului. "Am hotarat sa mutam sectia de pediatrie in locul cabinetelor medicilor Petrovan si Coman, langa acestea mai existand inca patru cabinete goale unde a fost inainte stationarul. Sectia de Pediatrie functiona pana acum intr-un spatiu cu totul neigienizat, conditiile nefiind unele dintre cele mai bune, mai ales pentru copii", a declarat Ioan Barliba, director al Spitalului Sf. Spiridon. Medicul alergolog Maria Sinitchi, care trebuie sa imparta spatiul in care-si desfasura activitatea pana acum cu cei doi medici ale caror cabinete vor fi ocupate de sectia de pediatrie, s-a aratat extrem de nemultumita, desi este un medic pensionabil. "Medicul Sinitchi ocupa cinci cabinete la etajul al doilea. De aceea am considerat ca trei dintre cele cinci cabinete trebuie sa fie ocupate de medicii de medicina interna Coman, Petrovan, dar si de medicul Georgeta Paler. Sectia de pediatrie va fi mutata de maine (n.r. - astazi) si speram ca vom putea pune in acel spatiu si un aparat de aer conditionat", a declarat medicul oftalmolog Irinel Zavate. Ulterior, in locul sectiei de pediatrie vor fi mutate cele peste 40 de paturi din sectie de hematologie din cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Pe palierul unde a fost sectia de pediatrie se afla si doua cabinete de radiologie, unde sunt doua aparate, unul care nu mai functioneaza de cel putin trei ani si altul care nu va mai functiona de la sfarsitul lunii august.
Diana LITе
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1224 (s) | 22 queries | Mysql time :0.010874 (s)