News Flash:

Repartitoare de caldura pentru toti iesenii

9 Iulie 2002
996 Vizualizari | 0 Comentarii
In cazul in care Primaria va aproba fondurile pentru investitii la SC Termoelectrica SA, iesenii vor putea sa beneficieze de montarea unor repartitoare de caldura cu plata in rate. Montarea acestora este una dintre solutiile cele mai eficiente de reducere a cheltuielilor la facturile de incalzire din perioada de iarna, oferind posibilitatea de a plati numai pentru caldura primita fara a suporta si pierderile de pe retea. Repartitoarele sunt niste dispozitive ce se monteaza direct pe calorifer si masoara cantitatea de caldura radiata. Odata cu montarea dispozitivului, fiecare calorifer va fi prevazut cu un robinet care poate fi inchis total sau partial, fapt ce permite ii fiecarui client sa faca economii. La cererea Consiliului Local, conducerea CET, impreuna cu specialisti din domeniu, a finalizat un studiu de prefezabilitate a proiectului. Studiul a fost avizat de Consiliul de Administratie al CET si urmeaza sa fie inaintat spre avizare Consiliului Local. Din studiu reiese ca pentru dotarea cu repartitoare a celor 80.000 apartamente pe care le deserveste CET vor fi necesare aproximativ 320.000 repartitoare si tot atatia robineti. Costul acestor doua dispozitive variaza intre 15 si 20 de Euro, ceea ce inseamna aproximativ 80 de Euro pe un apartament cu doua camere. Efectuand un calcul aproximativ, valoarea investitiei pentru apartamentul respectiv va ajunge pana in doua milioane si jumatate, bani ce pot fi achitati in 18 sau 24 de rate. In conceptia directorului CET, Dorin Ivana, contorizarea este unul dintre cele mai importante obiective de viitor ale societatii comerciale. "Trebuie sa obtinem credite pentru modernizarea intregului sistem, insa contorizarea se impune cu necesitate. De asemenea, avem in vedere infiintarea unei societati care sa se ocupe de acest lucru. In aceasta societate nou infiintata ii vom putea folosi chiar pe unii dintre cei ce urmeaza sa fie disponibilizati in urma procesului de rentabilizare. Ne-am gandit la acest lucru deoarece in CET lucreaza oameni care sunt foarte bine pregatiti si este pacat ca acestia sa ramana pe drumuri. Actiunea de restructurare este obligatorie, insa ne dorim ca macar unora dintre ei sa le oferim o alternativa", a mai declarat directorul tehnic al CET Iasi.
Doriana SAMATARU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2473 (s) | 22 queries | Mysql time :0.044138 (s)