Eveniment-Social

Repartizarea computerizata. Mii de elevi ieseni afla la ce liceu au fost admisi

Publicat: 13 iul. 2015
1

Astazi, in jurul orei 12:00, toti elevii ieseni de clasa a VIII-a, care au participat la Evaluarea Nationala (EN), vor afla la ce unitate de invatamant din judet vor studia in clasa a IX-a. „Daca anul trecut la Iasi a fost un procent preliminar de promovabilitate la EN de 72.92, acum acesta a fost de 86 la suta. Notele peste cinci obtinute la Limba si literatura romana reprezinta 92.18 la suta din total, in timp ce la Matematica acest procent se ridica la 79.83 la suta. Pe 14 iulie are loc repartizarea computerizata a acestora. A doua etapa de admitere va avea loc în perioada 15-30 iulie, iar o noua repartizare computerizata fiind programata în 23 iulie. În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizata va avea loc în 3-4 septembrie”, au transmis oficialii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ). De precizat ca, la nivelul judetului Iasi sunt stabilite 6.104 locuri la nivel liceal, in timp ce 6.594 elevi sunt in postura de a se putea inscrie in ciclul gimnazial. „Rezultatele obtinute de absolventii ieseni ai claselor a VIII-a anul acesta la Evaluarea Nationala se explica printr-o buna pregatire si prin parcurgerea cu seriozitate a examenelor de simulare. Putem aprecia ca mediile de admitere la colegiile de elita din judet vor fi in crestere fata de anul trecut”, a remarcat si prof. dr. Camelia Gavrila, sefa ISJ Iasi.

Citeste si: EXCLUSIV! Totul s-a petrecut intr-o sala de clasa. Conducerea ISJ Iasi a ramas blocata la aflarea vestii – GALERIE FOTO

Citeste si: ATENTIE. S-au afisat rezultatele la Evaluarea Nationala. Vezi TOATE notele obtinute la Iasi – FOTO,VIDEO





Adauga un comentariu