Stiri si curiozitati

Replici de agățat pe Tinder. Sfaturi utile pentru o conversație reușită

Publicat: 05 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Replici de agățat pe Tinder. Sfaturi utile pentru o conversație reușită
Extrem de important este să știi cum să îți faci cunoscut umorul, deoarece persoana pe care vrei să o cucerești nu îți aude tonul.

Există o multitudine de replici de agățat pe care le poți folosi pe Tinder, însă nu toate sunt eficiente. Pentru a avea succes, trebuie să folosești replici interesante și amuzante. De aceea, ți-am pregătit o listă cu cele mai bune replici de agățat din toate timpurile.

Dacă folosești Tinder, probabil știi cât este de enervant atunci când o persoană începe conversația cu un simplu salut. Uneori, este nevoie să depui puțin mai mult efort pentru a fi un adevărat cuceritor. Extrem de important este să știi cum să îți faci cunoscut umorul, deoarece persoana pe care vrei să o cucerești nu îți aude tonul. Astfel că, dacă vrei să o faci să zâmbească și să te observe, formulează-ți replica de agățat în așa fel încât tu să fii persoana aleasă.

Pentru a avea o conversație reușită, ține cont și de sfaturile pe care ți le vom prezenta în continuare.

o femeie îmbrăcată în albastru cu un telefon în mână
Dacă folosești Tinder, probabil știi cât este de enervant atunci când o persoană începe conversația cu un simplu salut.

Replici inedite de agățat pe Tinder

Uneori, replicile de agățat pot fi penibile, însă dacă știi cum să le adresezi, discuția va merge ca pe roate. Folosește-le pe cele care ți se potrivesc și fii cât mai natural.

Din nu știu ce motiv, m-am simțit cam rău astăzi. Dar tu mi-ai luminat ziua.

Ești asemenea comenzii pe care am dat-o acum câteva zile: te aștept cu nerăbdare!

Hai să salvăm niște apă și să facem duș împreună. Ce zici?

Crezi în dragoste la prima vedere sau mai trebuie să intru încă o dată?

Ești ca o ceașcă de cafea dimineața: fierbinte, plăcută și îmi faci ziua mai bună!

Buzele tale arată puțin cam singuratice. Hai să le prezint pe ale mele.

Spune-mi numele tău, ca să știu cum să gem la noapte.

Trandafirii sunt roșii și fața mea este la fel atunci când vorbesc cu tine.

Mi-am pierdut ursulețul de pluș. Pot să dorm cu tine la noapte?

Scuză-mă, poți sta puțin de șase să nu vină Poliția? Pentru că plănuiesc să îți fur inima.

Crezi în dragoste la primul swipe?

Hei, ne potrivim! Când facem nunta?

Părinții mei sunt atât de entuziasmați, abia așteaptă să te cunoască!

Știai că ești cea mai frumoasă (introdu numele ei aici) de pe Tinder?

N-ai idee de câte ori a trebuit să dau swipe ca să te găsesc.

o femeie care poartăp o conversație prin mesaje
„Scuză-mă, poți sta puțin de șase să nu vină Poliția? Pentru că plănuiesc să îți fur inima.”

Sfaturi utile pentru o conversație pe Tinder reușită

Primul lucru pe care trebuie să îl faci pentru a purta o conversație reușită este să nu începi cu un simplu „bună”, „hei” sau „salut”. Oricine poate face acest lucru! Fii memorabil și trimite-i ceva amuzant, arată partea amuzantă și inteligentă din tine. Folosește una dintre replicile de mai sus și cucerește-o.

De asemenea, încearcă să fii direct. Stai departe de acele gif-uri plictisitoare și intră direct în conversație. Cu siguranță îi vei atrage atenția.

Atunci când începi conversația, nu scrie și numele persoanei. „Ce faci, Mihaela?” sună puțin ciudat, chiar dacă vrei să îi arăți că ai fost atent la numele ei. Înainte de a-i folosi numele, trebuie să ajungeți la o conexiune profundă.

În cazul în care nu îți plac replicile de agățat, poți începe conversația direct cu o întrebare. Îi poți adresa întrebări de tipul: „Care este mâncarea ta preferată?”, „Ți-ar plăcea să vedem un film împreună?”.

aplicații de dating
Primul lucru pe care trebuie să îl faci pentru a purta o conversație reușită este să nu începi cu un simplu „bună”, „hei” sau „salut”.
Adauga un comentariu