News Flash:

Reprezentanta IBM este interesata de Iasi

14 Iulie 2005
828 Vizualizari | 0 Comentarii
Reprezentanta din Romania a concernului IBM testeaza terenul pentru infiintarea la Iasi a unui centru propriu Hi Tech (inalta tehnologie). IBM Romania SRL este reprezentantul concernului american producator de echipamente electronice si de software si care functioneaza cu sediul central in Bucuresti, mai avand o filiala. Daca negocierile cu autoritatile locale vor da roade, biroul ce va fi infiintat la Iasi ar fi al treilea din tara. De fapt, intentia companiei s-a concretizat pana acum intr-o scrisoare de intentie trimisa municipalitatii. Conform acesteia, reprezentantii IBM vor sa viziteze orasul la inceputul lunii septembrie pentru a analiza facilitatile si avantajele pe care le poate atrage deschiderea Centrului IBM. "Bine-nteles ca vom raspunde favorabil intentiei companiei si urmeaza ca, prin corespondenta, sa stabilim un program al intalnirilor din septembrie. Pe langa intalnirea cu primarul, vrem sa organizam un forum unde sa participe si reprezentantii universitatilor si specialisti", a declarat viceprimarul Constantin Adascalitei. De altfel, IBM Romania SRL se arata foarte interesata si cere in adresa nenumarate detalii despre ce ofera municipalitatea, care este capacitatea universitara, ce facilitati pentru investitori ofera primaria, ce investitii se deruleaza la Iasi si care este pretul imobilelor si al terenurilor. Nu a fost precizat insa ce activitate se va desfasura prin centrul Hi Tech pe care doresc sa-l infiinteze la Iasi, cercetare, productie sau desfacere de produse. Oricum, intentia companiei este bine primita de municipalitate si se potriveste ca o manusa cu noul centru Tehnopolis, unde primaria doreste sa ofere spatiu firmei. Viceprimarul Adascalitei crede chiar ca tocmai Tehnopolis a atras aici reprezentantii companiei americane.
(L.S.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2874 (s) | 22 queries | Mysql time :0.169573 (s)