News Flash:

Reprezentantii puterii sunt obsedati de propria securitate

26 Ianuarie 2002
606 Vizualizari | 0 Comentarii
•Aceasta este parerea lui Teodor Melescanu, care a criticat dur modul de organizare a Zilei Unirii •Conducerea PNL Iasi apreciaza ca vizitele lui Iliescu seamana tot mai mult cu cele ale lui Ceausescu Proaspatul prim vicepresedinte PNL si fost presedinte ApR, Theodor Melescanu, a criticat dur modul de organizare a Zilei Unirii. "Din modul cum a decurs intregul program al manifestarii dedicate Zilei Unirii am remarcat o preocupare obsesiva a reprezentantilor puterii de asigurare a propriei securitati, in detrimentul sarbatoririi. Ziua Unirii nu este o sarbatoare pentru liderii partidelor, ci pentru oameni, iar Hora Unirii nu era doar pentru cei care au avut permis de trecere printre SPP-isti". Aflat intr-o vizita la Iasi, fostul candidat la presedintia Romaniei a participat la manifestarile care s-au desfasurat in Piata Unirii in ziua de 24 ianuarie si a depus o coroana de flori la statuia lui Al. I. Cuza. Acesta a fost doar unul din scopurile vizitei lui Teodor Melescanu, celalalt fiind exprimat in cadrul conferintei de presa care a avut loc ieri la sediul filialei judetene a PNL, anume declaratia oficiala care a consfintit incheierea fuziunii intre PNL si ApR, la nivel local. "La nivelul judetului Iasi organizatia teritoriala a PNL este singura formatiune capabila sa poarte un dialog politic cu PSD. In perioada anterioara si chiar imediat urmatoare Congresului de fuziune intre PNL si ApR desfasurat pe 19 ianuarie la Bucuresti, conform unui calcul estimativ, au trecut din ApR in PNL un numar de aproape 200.000 de aperisti", a declarat Melescanu. Alocutiunea acestuia a fost completata de vicepresedintele filialei judetene a PNL, Relu Fenechiu, care a acuzat atitudinea excesiv de distanta a pesedistilor, nu atat fata de populatie, cat fata de reprezentantii presei. "Vizitele lui Ion Iliescu incep sa semene tot mai mult cu vizitele lui Ceausescu. Demonstratia de forta in fata presei dovedeste un cult obsesiv pentru siguranta propriei persoane". Fuziunea intre fosta Organizatie judeteana ApR si PUR Iasi, a fost comentata ironic de ambii interlocutori ai presei. "Am facut un total pe baza informatiilor vehiculate in presa despre amploarea migratiilor dintr-un partid intr-altul si a rezultat ca in ApR ar fi venit peste 700.000 de oameni de la alte partide, in vreme ce noi n-am avut mai mult de 250.000 de membri nici in cele mai frumoase vise", a afirmat fostul lider ApR. "PUR Iasi se lauda cu o serie de achizitii importante in ce priveste membrii, cea mai importanta fiind ApR Iasi. La nivel central ApR a fuzionat cu PNL; la fel in toate judetele din tara. Numai la Iasi, prevalandu-se de o asa-zisa autonomie, au fost o serie de membri refuzati de PNL si care au intrat in acest partid-detergent (PUR), care nu atrage decat mizeriile altor formatiuni politice", a precizat sarcastic Fenechiu. Conform protocolului de fuziune semnat de Valeriu Stoica si Teodor Melescanu, PNL se subroga in toate drepturile ApR, ceea ce inseamna ca intregul patrimoniu al aperistilor a intrat in ograda liberalilor. De aici ar rezulta ca si sediul fostei organizatii judetene, ocupat acum de PUR Iasi, ar trebui sa revina PNL Iasi. "Sediul n-a fost dat nimanui, pentru ca nu se putea da nimanui. Daca acum este ocupat de o alta formatiune politica decat PNL, este o masura nelegala si se vor lua masuri", a adaugat Theodor Melescanu. Marius NECULA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1646 (s) | 24 queries | Mysql time :0.049580 (s)