News Flash:

Republica prezidentiala naste discutii aprinse la Iasi

15 Septembrie 2007
1778 Vizualizari | 0 Comentarii
Cristian Bocancea
• Ieri, Asociatia Pro Democratia a experimentat la Iasi un nou model de comunicare cu societatea civila care permite audierea unor experti in diferite probleme pentru a asigura suportul tehnic al redactarii proiectelor de lege • Pana in prezent, acest model a mai fost experimentat la Bucuresti si Timisoara si este unic in Romania • Audierea Publica a fost organizata in cadrul Universitatii Petre Andrei la ora 12.00 si a avut ca principala tema de dezbatere "Reforma Constitutionala, o necesitate sau o constrangere"


Ieri, Asociatia Pro Democratia a experimentat la Iasi un nou model de comunicare cu societatea civila care permite audierea unor experti in diferite probleme pentru a asigura suportul tehnic al redactarii proiectelor de lege. Acest model este cunoscut sub numele de Audiere Publica si a fost adoptat de cativa ani buni de Senatul Statelor Unite. Pana in prezent, acest model a mai fost experimentat la Bucuresti si Timisoara si este unic in Romania. Audierea Publica a fost organizata in cadrul Universitatii Petre Andrei la ora 12.00 si a avut ca principala tema de dezbatere "Reforma Constitutionala, o necesitate sau o constrangere". Printre personalitatile publice, au fost prezenti la aceasta dezbatere Cristian Parvulescu - presedintele Asociatiei Pro Democratia, Doru Tompea - profesor la Universitatea Petre Andrei, Dan Carlan - senator PD, Petru Movila - deputat PD, Victor Ponta - deputat PSD si Neculai Apostol, senator independent. In cadrul acestei audieri, fiecare expert trebuia sa depuna o depozitie scrisa care sa contina propunerile privind reforma constitutionala. Documentul va fi evaluat de o Comisie si se va realiza un raport cu privire la continutul acestor depozitii. De asemenea, fiecare expert (participant) avea dreptul sa-si expuna punctul de vedere timp de 4 minute si era avertizat prin intermediul unui aparat electronic cand va expira timpul care i-a fost alocat. In cadrul acestei dezbateri s-a vorbit de trei paradigme politice: paradigma Republicii parlamentare cu un executiv care sa raspunda in fata Camerei Deputatilor, paradigma de Republica prezidentiala cu un presedinte cu atributii marite, cu o mana de fier, si nu in ultimul rand paradigma Republicii semiprezidentiale cu o separare a puterilor in stat foarte bine delimitata.

Dezbateri cu foc

Primul care a luat cuvantul a fost profesorul Doru Tompea, care s-a pronuntat in favoarea unei reforme constitutionale, sustinand o Republica semiprezidentiala cu un presedinte ales de popor, cu atributii foarte bine delimitate, cu un parlament ales prin vot uninominal si o justitie cu adevarat independenta. "Pentru a evita derapajele constitutionale este esentiala delimitarea atributiilor presedintelui de cele ale premierului. De asemenea, dorim o Constitutie care sa ne scape de actualul blocaj decizional, care sa rezolve neclaritatile privind raportul dintre institutii si atributiile acestora si, bineinteles, apropierea de Tratatul asupra Constitutiei Uniunii Europene. Daca s-a ajuns pana la un referendum pentru suspendarea presedintelui, atunci cred ca nu mai este nimic de spus", a declarat Doru Tompea. Profesorul iesean a mai sustinut ideea schimbarii actualei structuri a Parlamentului din bicameral in unicameral, care ar conferi foarte multe avantaje. Dan Carlan, senator PD, s-a pronuntat in favoarea unei Republici prezidentiale deoarece noua Constitutie ar trebui sa corespunda necesitatilor sociale. Senatorul PD a sustinut ca ultimele sondaje arata clar ca poporul doreste o Republica prezidentiala si ca Romania are nevoie de un om cu o mana de fier. "Constitutia ar trebui sa corespunda necesitatilor sociale. Este necesara marirea atributiilor presedintelui, caci avem nevoie de o mana de fier. Presedintele si Parlamentul numesc primul ministru, tot acestia trebuie sa il demita. Parlamentul ar trebui sanctionat pentru greseala suspendarii, dar nu poate fi dizolvat deoarece, paradoxal, Parlamentul, prin actuala Constitutie, se poate autodizolva", a declarat Dan Carlan, senator PD. De asemenea, Dan Carlan doreste un Parlament unicameral, care este mult mai ieftin si se iau decizii intr-o formula mult mai simpla si mai rapida si este de acord cu introducerea votului uninominal. Toti expertii care au fost prezenti s-au pronuntat in favoarea unei justitii independente. Cristian Bocancea, decanul Facultatii de Stiinte Politice de la Universitatea Petre Andrei, mizeaza pe necesitatea realizarii unei reforme constitutionale si s-a declarat sustinatorul prezidentialismului si al sistemului unicameral, care ar conferi o responsabilitate nepartajata intre deputati si senatori, ar asigura o corespondenta cu structurile Parlamentului European si ar fi mai putin costisitor. "Mizez pe necesitatea realizarii unei reforme constitutionale si ma declar adeptul prezidentialismului si al sistemului unicameral. Bicameralismul asigura o distributie discutabila a problemelor, votul uninominal nu se potriveste acestui sistem, costa mai mult si creeaza probleme in repartizarea circumscriptiilor electorale", a declarat Cristian Bocancea.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1300 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014307 (s)