National

Restricţiile au fost prelungite în Bucureşti. Ce noi măsuri intră în vigoare?

Publicat: 11 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Restricţiile au fost prelungite în Bucureşti. Ce noi măsuri intră în vigoare
Directorul INSP a declarat faptul că ignoranța față de măsurile de protecție ar putea duce România și până la 20.000 de cazuri noi de infectări pe zi

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis prelungirea restricţiilor aplicate în Capitală. Totuşi, în vinerea Floriilor, magazinele vor fi deschise până la ora 20.00.

O şedinţă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc sâmbătă, a declarat, pentru News.ro, prefectul Capitalei Alin Stoica. În urma şedinţei au fost puse în aplicare măsurile luate de Guvern, prin hotărârea care a prelungit starea de alertă pe teritoriul ţării.

Alin Stoica a mai precizat că vinerea Floriilor, programul magazinelor şi supermarketurilor va fi până la ora 20.00 şi nu până la ora 18.00.

„Da, avem CMBSU prin care prelungim măsurile pe care le ştiti deja pentru că expiră la 12.00 noapte şi le mai prelungim. Vine în contextul în care Guvernul a prelungit starea de alertă. O să includ vinerea, pentru că se prinde şi vinerea de Florii, iar vinerea de Florii va fi programul la magazine până la ora 20.00, nu până la ora 18.00. Lucru care e deja în hotărârea de Guvern. Nu este nimic nou”, a afirmat Alin Stoica, sâmbătă pentru News.ro.

Restricţiile au fost prelungite în Bucureşti

Se constată că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 10.04.2021,
ora 10:03 este de 6,39/1000 de locuitori fapt pentru care, începând cu data de 11.04.2021 ora 00:00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia sau la atingerea pragului de 7,5/1000 de locuitori:
Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00- 5,00 în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 20.00 – 05.00

în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 de locuitori, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unuimembru de familie;

e) părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea Sistemului Naţional Unic pentruApeluri de Urgenţă – 112.

Noile reguli intră în vigoare

Pentru verificarea motivului deplasării, în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităților abilitate, legitimația de serviciu/adeverința eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere.

Programul operatorilor economici care desfașoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și /sau deschise, publice și/sau private, se poate desfășura în intervalul 05.00 – 18.00 în zilele de vineri, sâmbata și duminica.

În zilele de luni – joi, programul poate fi desfășurat în intervalul orar 05.00 – 21.00, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 locuitori.

În data de 23.04.2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private îşi pot organiza şi desfăşura activitate în intervalul ora 05.00 – 20.00.

Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise, în domeniul sălilor de sport/fitness.

Aplicabilitatea măsuriilor încetează când rata de incidență cumulată pe operioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Guvernul a prelungit starea de alertă

Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie. De asemenea, Guvernul a aprobat şi măsurile care se vor aplica de Paşte. Astfel, circulaţia în perioada 1 mai- 2 mai va fi permisă în intervalul orar 20.00- 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere. Magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00.

În perioada 8 mai- 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00- 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

Adauga un comentariu