News Flash:

Reteaua de traficanti de tigari ramane in arest

12 August 2010
1441 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri dupa amiaza, judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au decis respingerea solicitarii de punere in libertate a celor trei barbati acuzati, de procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi (DIICOT), de comiterea infractiunilor de organizare a unei retele organizate si a traficului cu tigari de contrabanda. Ionut Marchidan, Gavril Gatini si Mihai Azoitei au fost adusi, ieri, in fata judecatorilor si au cerut liberarea sub control judiciar. "Promit sa ma prezint la politie de cate ori o sa fie nevoie si ca nu voi face nimic pentru a impiedica bunul mers al anchetei", a spus Gavril Gatini, in fata instantei. De asemenea, intr-o ampla pledoarie expusa in fata instantei de judecata, avocatul Radu Irimia a demontat motivarile Tribunalului Iasi, in ceea ce priveste tinerea in arest a celor trei. Politistii au descoperit un depozit în care suspectii aveau marfa de contrabanda. In urma perchezitiilor domiciliare, oamenii legii au confiscat 75.000 pachete de tigari, trei autovehicule, in valoare de 35.800 euro, precum si aproximativ 69.000 lei si 20.000 euro. Membrii retelei, potrivit anchetatorilor, au reusit, în numai trei zile, sa introduca în tara peste 150.000 pachete de tigari Kiss si Plugaru, fara sa achite vreo taxa. Prejudiciul estimat de oamenii legii este de circa un milion lei. Tigarile erau aduse din Republica Moldova, de catre gruparea care actiona in judetul Iasi, si urmau sa fie valorificate pe piata neagra. Anchetatorii sustin ca afacerea cu tigari de contrabanda era foarte bine pusa la punct, membrii retelei fiind ajutati de catre localnicii de pe malul Prutului. In cadrul gruparii, existau patru lideri ce tineau legatura cu furnizorii de peste Prut, acestia fiind ajutati de persoane care preluau tigarile pentru a le distribui.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2424 (s) | 22 queries | Mysql time :0.130427 (s)