News Flash:

Retelele de telefonie au castigat pe seama cutremurului de ieri

6 August 2009
764 Vizualizari | 1 Comentarii
Retelele de telefonie au castigat pe seama cutremurului de ieri
• Retelele de telefonie mobila si fixa nu au avut probleme ieri din cauza cutremurului, insa au avut de castigat pe seama unui trafic mult mai ridicat • Toate au inregistrat o crestere a traficului si, implicit, a sumelor care corespund acestui trafic • "In Bucuresti, volumul crescut al traficului s-a mentinut timp de zece minute dupa producerea seismului, iar in zona litoralului timp de aproximativ 40 de minute", au spus reprezentantii Orange • Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii recomanda ca, in caz de cutremur, incendiu sau inundatii, utilizarea serviciilor operatorilor de comunicatii sa fie facuta cu discernamant, cresterea subita a numarului de apeluri putand conduce la blocarea retelelor

Toate marile retele de telefonie, fie ca este vorba de cele mobile sau cele fixe, au avut de castigat ieri pe seama cutremurului care a avut loc ieri. Toate au inregistrat o crestere a traficului si, implicit, a sumelor care corespund acestui trafic. Reteaua Orange Romania a inregistrat, dupa cutremur, o crestere a traficului de voce in Bucuresti si in zona litoralului, fara efecte semnificative asupra comunicatiilor dintre clienti, au declarat, ieri, reprezentantii operatorului de telefonie mobila. "Fata de o perioada normala, dupa seism a fost inregistrata o crestere a traficului de voce in retea in Bucuresti si in zona litoralului, fara efecte semnificative asupra comunicatiilor dintre clienti. In Bucuresti, volumul crescut al traficului s-a mentinut timp de zece minute dupa producerea seismului, iar in zona litoralului timp de aproximativ 40 de minute", au spus reprezentantii operatorului. Orange Romania este cel mai mare operator local de telefonie mobila, cu peste 10,3 milioane de clienti. Pe de alta parte, reteaua Romtelecom a inregistrat, in primele 30 de minute de la momentul producerii cutremurului, cresteri de trafic in centralele care administreaza apelurile din zonele Bucuresti si Constanta, cu varfuri de 10%, respectiv 5% fata de valorile dintr-o zi obisnuita. "In prima jumatate de ora de la momentul producerii cutremurului au existat cresteri de trafic in centralele care administreaza apelurile din zonele Bucuresti si Constanta (zona litoralului), cu varfuri de 10%, respectiv 5% fata de valorile dintr-o zi obisnuita", a declarat, ieri, directorul de Relatii Publice al operatorului, Cristina Popescu. Ea a adaugat ca, in mai putin de o ora de la momentul cutremurului, traficul in reteaua Romtelecom a revenit la valorile normale. "Dupa cutremur, reteaua Romtelecom a functionat normal, nefiind inregistrata nici o congestie", a spus Popescu.
Romtelecom este cel mai mare operator local de telefonie fixa, cu aproape trei milioane de linii in administrare. De asemenea, traficul in reteaua Vodafone Romania s-a intensificat dupa producerea cutremurului, pentru o perioada de circa 30 de minute, in special pe litoral si in Bucuresti, fara a se produce insa congestii care sa afecteze utilizarea serviciilor operatorului de telefonie mobila, potrivit companiei. "Dupa producerea cutremurului, traficul s-a intensificat in reteaua Vodafone Romania, pentru o perioada de circa 30 de minute, in special pe litoral, in Constanta, si in Bucuresti. In urma numarului crescut de apeluri simultane, s-a inregistrat o incarcare a retelei, fara a se produce insa congestii care sa afecteze utilizarea serviciilor Vodafone", se arata intr-un comunicat al operatorului. Vodafone Romania este al doilea operator local de telefonie mobila dupa numarul de clienti, care la finele lunii iunie se ridica la 9,53 milioane.
Cutremurul de ieri a avut magnitudinea de 5,5 pe scara Richter si a avut loc in zona de granita romano-bulgara, intensitatea resimtita in Bucuresti fiind de trei-patru grade, potrivit comandamentului de la Institutul National de Fizica a Pamantului. Cutremurul s-a produs la orele 10:49, la o adancime de 10 kilometri, si nu a facut victime sau pagube materiale.

Atentie la utilizarea telefoanelor

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) recomanda ca, in caz de cutremur, incendiu sau inundatii, utilizarea serviciilor operatorilor de comunicatii sa fie facuta cu discernamant, cresterea subita a numarului de apeluri putand conduce la blocarea retelelor. "Retelele de telefonie au o capacitate limitata de gestionare a apelurilor. In situatii de urgenta, o crestere subita a numarului de apeluri poate duce la suprasolicitarea retelelor si la blocarea acestora. In situatii exceptionale (cutremure, incendii, inundatii), trebuie sa dam prioritate cazurilor cu adevarat urgente. Telefoanele date doar pentru a discuta despre ce s-a intamplat sau despre orice altceva ce nu reprezinta o urgenta pot supraincarca retelele de telefonie", se arata intr-un comunicat al ANCOM. De asemenea, se mai precizeaza ca 112 este numarul european unic pentru apeluri de urgenta in caz de incendii, accidente, urgente medicale, dezastre si alte evenimente care necesita interventia rapida a serviciilor specializate (Politie, Jandarmerie, Ambulanta, Pompieri, SMURD). Autoritatea mai recomanda ca, pentru evitarea blocarii retelelor in situatii de urgenta, clientii operatorilor de telecomunicatii mobile sa trimita mesaje scurte (SMS) si sa utilizeze Internetul de pe telefonul mobil pentru posta electronica (e-mail) sau mesaje instant. "Daca familia si prietenii sunt in afara zonei afectate, roaga pe unul dintre ei sa le transmita celorlalti informatii despre situatia ta. In felul acesta vei da un singur telefon in loc de mai multe", se precizeaza in comunicat.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

tarzan  | #76387
bey se vede ca sunteti moldoveni. lipseste sigla celui mai mare operator mondial - VODAFONE :D
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5019 (s) | 22 queries | Mysql time :0.365815 (s)