Culinar

Rețetă cozonac unguresc: Cum se prepară renumitul cozonac Baigli

Publicat: 07 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Rețetă cozonac unguresc Cum se prepară renumitul cozonac Baigli
Baigli, cozonacul unguresc, se deosebește de cozonacul tradiționalul românesc prin faptul că are aspectul unei rulade.

Cozonacul este bun în toate formele, dar Baigli este cu adevărat special. Un cozonac unguresc bun, care se desface fâșii, se prepară cum nu se poate mai ușor.

Baigli, cozonacul unguresc, se deosebește de cozonacul tradiționalul românesc prin faptul că are aspectul unei rulade. El are mai puțin aluat și mai multă umplutură. Rețeta este una simplă, pe care o poate face chiar și un copil. Aveți nevoie de doar câteva ingrediente, iar timpul de coacere este scurt.

Rețetă cozonac unguresc: Ingrediente și mod de preparare

Pentru prepararea cozonacului unguresc Baigli aveți nevoie de: pentru aluat – 200g unt, 500g faină, 150ml lapte călduţ, 70g zahăr pudră, 10g drojdie proaspătă, 2 gălbenuşuri, 1 vârf cuţit sare; pentru umplutura de nucă – 100ml lapte, 250g nucă măcinată, 70g zahăr, 70g stafide; pentru umplutura de mac – 250g mac măcinat, 100ml lapte, 70g zahăr, 70g stafide, gălbenuş de ou şi lapte pentru uns cozonacul.

Mod de preparare

Frământați făina cu untul, până când aluatul devine fărâmicios. Apoi, puneți laptele călduț, în care ați dizolvat drojdia şi restul ingredientelor. Aluatul obținut se pune în folie alimentară și se lasă la frigider pentru 30 de minute.

Pentru realizarea umpluturii de mac, puneți laptele la fiert, împreună cu stafidele și zahărul. În momentul în care zahărul este topit, iar laptele clocotește, puneți macul. Compoziția trebuie amestecată bine, până când obțineți o pastă groasă. În același mod trebuie procedat și pentru umplutura de nucă.

Următorul pas este să scoateți aluatul din frigider și să îl împărțiți în două părți. Luați o parte și întindeți-o cu sucitorul pe planul de lucru dat cu făină într-un strat subțire. Dați-i o formă dreptunghiulară. Măsurați tava din ochi sau cu sucitorul, în așa fel încât lungimea aluatului să nu depășească lungimea tăvii. Puneți umplutură de mac și îndoiți marginea înspre umplutură, după care rulați. Procedați la fel și cu cea de-a doua parte de aluat, pe care puneți umplutura de nucă.

Cozonacul trebuie pus în tava acoperită cu hârtie de copt și uns cu gălbenuș de ou și lapte. Trebuie înțepat din loc în loc cu o scobitoare și pus în cuptorul preîncălzit la 18o de grade Celsius pentru 30-40 de minute.

Cozonac Baigli: Care este originea lui

Baigli (în maghiară: Bejgli) este un desert extrem de iubit în Ungaria. Mirosul lui poate fi resimțit chiar și în România, mai ales în casele din Ardeal și Banat.

Cozonacul unguresc se realizează cu nucă sau cu mac și este adesea preparat în perioada sărbătorilor de iarnă. Cu toate acestea, este pregătit chiar și în alte perioade ale anului.

Chiar dacă multă lume compară cozonacul unguresc cu cel tradițional românesc, el se deosebește prin faptul că are forma unei rulade și prezintă umplutură din belșug.

Desertul își are originea în Silezia, o regiune istorică, astăzi divizată între Polonia (cea mai mare parte), Cehia şi Germania. Cozonacul unguresc este cunoscut încă din secolul al XIV-lea. A ajuns în Ungaria şi Transilvania, în secolul al XIX-lea, prin intermediul austriecilor. Baigliul apare în cartea „Reţete ale bucătăriei naţionale”, scrisă de Czifray István, în 1830.

În mod normal, cozonacul unguresc se prepară cu nucă și cu mac, însă în ultimul timp se realizează și cu castane, prune uscate, vișine sau marțipan. În plus, sunt cunoscute și combinațiile mac-mere, mac-vișine sau castane-prune.

Potrivit tradiţiei populare, cel cu nucă se consumă pentru a ne păzi de distrugeri, în timp ce macul aduce abundenţă în casă.

În Polonia, această prăjitură se numeşte Makowiec (cozonac cu mac) sau Strucia z makiem (ruladă cu mac).

Adauga un comentariu