Culinar

Reţetă de chec cu sfeclă roşie

Publicat: 07 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Reţetă de chec cu sfeclă roşie

Sfecla este una dintre cele mai versatile şi sănătoase legume, putând fi folosită cu uşurinţă şi în deserturi. Încearc-o în acest chec delicios!

Ingrediente:

1 sfeclă roşie medie
225 g unt
225 g făină
1 plic praf de copt
4 ouă
220 g zahăr
50 ml lapte
esenţă de vanilie
100 g miez de nucă
cacao, opţional

Mod de preparare:

Coci sfecla în cuptor până când intră furculiţa cu uşurinţă în ea, apoi o descojeşti şi o dai prin răzătoarea mare. Combini făina cu praful de copt, adaugi ouăle, untul moale, zahărul, laptele şi esenţă de vanilie, după gust. Mixezi până când se omogenizează ingredientele. La final, încorporezi în compoziţie 75 g de nuci sfărâmate.

Torni un strat de compoziţie într-o tavă de chec tapetată, pui sfeclă rasă, din loc în loc, şi un nou strat de compoziţie. Amesteci uşor checul în tavă cu mişcări de jos în sus, cu o lingură de lemn, pentru a combina puţin compoziţia de chec cu sfecla. La final, presari nucile rămase şi dai checul la cuptor până trece testul scobitorii.

După ce s-a răcorit poţi presăra, dacă vrei, pudră de cacao.

Adauga un comentariu