Culinar

Rețetă de clătite cu sos de fructe de pădure

Publicat: 11 iun. 2020

Fructele de pădure sunt perfecte pentru un desert fraged cum sunt clătitele. Gustul dulce-acrişor se îmbină armonios cu aroma dulceagă, parfumată a aluatului. Încearcă o reţetă ideală pentru întreaga familie!

Ingrediente:

6 ouă
300 g făină
350 ml lapte
100 ml ulei
350 g fructe de pădure congelate
50 g fructe de pădure, pentru decor
200 g zahăr
1 linguriţă sare
1 esenţă de rom
2 plicuri zahăr vanilat

Mod de preparare:

Într-un bol încăpător, torni făina şi adaugi ouăle, esenţa de rom, jumătate din cantitatea de zahăr. Mixezi aluatul bine până nu mai rămân cocoloaşe. Torni laptele treptat şi amesteci până obţii un aluat de clătite cu o textură potrivită: nici prea groasă, nici prea lichidă.

Într-o cratiţă, pui fructele de pădure şi cealaltă jumătate din cantitatea de zahăr. Laşi, la foc mediu, timp de 10 minute până se dizolvă zahărul. Ulterior, foloseşti un mixer vertical până obţii un piure. Opţional, pui câteva fructe de pădure dacă vrei ca sosul să aibă şi bucăţi întregi. Amesteci şi mai laşi pe foc preţ de câteva minute.

Pui într-o tigaie câteva picături de ulei şi o laşi să se încingă la foc mare. Iei câte un polonic de aluat, îl torni în tigaie. Laşi aluatul de clătite să se coacă, pe fiecare parte, jumătate de minut. Serveşti clătitele calde sau reci, decorate cu frunze de mentă şi fructe de pădure întregi, decongelate.





Adauga un comentariu