Culinar

Reţetă de cozonac dospit la rece. Cum îl prepară Gabriela Cristea

Publicat: 28 apr. 2021
cozonac dospit la rece si pus in tavi de catre vedeta TV Gabriela Cristea
Rețeta aceasta este perfectă pentru gospodinele care nu au timp să prepare coca în ziua în care cozonacul se dă la cuptor

În perioada aceasta, caietele de reţete sunt răsfoite. Fiecare gospodină caută cele mai interesante şi gustoase reţete, pentru a prepara masa de sărbătoare. Chiar dacă mâncăm chiftele mănăstirești sau orice altceva de post, fiind și Săptămâna Mare, gândul ne e, cu siguranţă, la bunătăţile de la Paşti. Tocmai de aceea vă propunem astăzi o rețetă de cozonac dospit la rece, făcut de vedeta TV Gabriela Cristea.

E mai puţin cunoscută, dar îţi garantează reuşita. Secretul constă, de fapt, în băgarea aluatului în frigider şi dospirea lui la rece, timp de câteva ore. Spor la gătit şi poftă bună!

Ingrediente:

  • 530 gr făină albă
  • 6 ouă proaspete
  • 400 gr nucă mărunțită
  • 120 ml lapte rece
  • 200 gr zahăr
  • 25 gr drojdie
  • coajă de portocală și lămâie
  • 150 gr unt
  • esență de rom și vanilie
  • 250 gr ciocolată mărunțită
  • sare

Mod de preparare rețetă cozonac dospit la rece:

Prima dată se pun, într-un vas mai mare, 2 gălbenuşuri şi 3 ouă întregi. Se agită bine, după care se adaugă 120 ml lapte rece, coaja rasă de la o portocală, un vârf de cuţit de sare şi puţin zahăr. După ce se omogenizează bine, se adaugă făina, cernută în prealabil, şi drojdia. Se amestecă în jur de 20 de minute. Pe parcurs se încorporează unt topit, până când aluatul e omogenizat complet. Vasul se acoperă cu folie şi se bagă în frigider, pentru câteva ore.

Gabriela Cristea îl scoate a doua zi din frigider şi împarte coca în patru. Apoi întinde, folosind un sucitor, fiecare bucată de coca. Umplutura se prepară din albuşurile rămase şi încă 3 ouă. După ce s-au omogenizat, adaugă nucă, ciocolată şi restul de zahăr. Se omogenizează, iar crema obţinută se împarte în mod egal între cele patru bucăţi de cocă.
Se rulează şi se pun în tăvi speciale pentru cozonac. Tăvile trebuie unse cu puţină untură sau unt înainte. Se dă la cuptor, timp de 50-55 de minute, la aproximativ 160-165 de grade Celsius.

Secretele cozonacului pufos şi gustos

Ca să-ţi iasă ca la carte, uite câteva detalii despre această reţetă:

  • ideal ar fi să se pună ulei în compoziţie, nu unt, pentru a nu se întări;
  • dacă ai pus unt în cocă, las-o mai întâi să ajungă la temperatura camerei, iar apoi întinde-o şi pune umplutură peste ea;
  • foloseşte ouă doar de găină. Evită-le pe cele de raţă şi gâşcă, pentru ca aluatul să fie pufos;
  • dacă vrei, în compoziţie poţi adăuga şi puţin şofran. Astfel, cozonacul va ieşi şi mai galben;
  • laptele adăugat se pune după ce l-ai încălzit puţin;
  • pentru ca albuşurile să se lege mai bine, se adaugă puţină sare şi zeamă de lămâie în ele;
  • aluatul pus în tăvi mai trebuie lăsat să crească în jur de 15-20 de minute;
  • niciodată nu e voie să deschizi uşa cuptorului în primele 20 de minute din momentul în care ai băgat tăvile cu cozonac.

Dacă, după sărbători, îţi rămâne cozonac şi nu ştii cum să-l consumi, uite o idee. Prepară budincă de cozonac. Ai nevoie de 300 ml lapte, o esenţă de rom sau vanilie, 4-5 ouă, 3-4 linguri de zahăr şi câteva stafide. Mai întâi taie cozonacul în cuburi. Apoi baţi bine zahărul cu ouăle, esenţăa, sarea şi 280 ml lapte. În momentul în care ai terminat, cufundă cuburile de cozonac în compoziţie, apoi pune-le într-o tavă unsă cu puţin unt sau ulei. Ideal este să fie tava de brioşe. Presara stafidele peste cozonac, adaugă puţin lapte în fiecare şi bagă în cuptor, pentru circa jumătate de oră.

Inspiră-te din materialul video de mai jos:





Comentarii
  • De ce in lista cu inctrdiente ati scris 120 ml lapte iar in videoclip sti pus 400 ml lapte Care e cel corect?

  • De ce in lista cu ingrediente ati scris 120 ml lapte iar in videoclip sti pus 400 ml lapte Care e cel corect?

  • Sunt cam multe neclaritati fata de ingredientele date cum ar fi : ouale5-6?, unt 50 g sau100g?,lapte120 ml sau400ml ?,zahar300 g sau200g?, la compozitia din interior se pun 3 albusuri si 2 oua sau 3 oua?, va rog spuneti mi cum e corect cum e la ingrediente sau cum e la video clip( si aici sunt neconcordante) Va multumesc

Adauga un comentariu