Culinar

Rețetă de foi pe fundul tăvii cu cremă de lămâie. Prăjitură fragedă și delicioasă, ca la bunica

Publicat: 23 iun. 2022
prăjitură cu foi și cremă de lămâie
Sfat important! Foile se coc pe fundul tăvii, pe hârtia de copt, pentru a fi ușor de manevrat. Acestea trebuie umplute cu o cremă caldă, iar prăjitura trebuie acoperită cu un tocător și ținută la frigider, până a doua zi.

Prăjitura cu foi pe fundul tăvii, cu cremă de lămâie, este fragedă și delicioasă. Iată de ce ingrediente ai nevoie și cum se prepară.

Bunica obișnuia să facă o prăjitură cu foi fragede, care ți se topeau în gură. Pentru o aromă deosebită, de vară, folosea cremă de lămâie și tot felul de esențe. Era o minunăție! Pentru a recrea acea prăjitură, ți-am pregătit o rețetă simplă, numai bună de pregătit în sezonul cald. Este răcoroasă, economică și delicioasă, de te lingi pe degete.

Sfat important! Foile se coc pe fundul tăvii, pe hârtia de copt, pentru a fi ușor de manevrat. Acestea trebuie umplute cu o cremă caldă, iar prăjitura trebuie acoperită cu un tocător și ținută la frigider, până a doua zi.

prăjitură cu foi și cremă de lămâie
Este răcoroasă, economică și delicioasă, de te lingi pe degete.

Prăjitură cu foi pe fundul tăvii, cu cremă de lămâie: Ingrediente și mod de preparare

Pentru cea mai delicioasă prăjitură ai nevoie de: pentru foi – trei ouă, 170 de grame de zahăr, 85 de mililitri de ulei, 85 de mililitri de lapte, 570 de grame de făină, un plic de bicarbonat de amoniu, o linguriță de esență de vanilie, o linguriță de oțet sau suc de lămâie, un praf de sare; pentru cremă – 170 de grame de unt, 180 de grame de făină, 240 de grame de zahăr, un kilogram de lapte, o lămâie (pentru coajă și suc), un plic de zahăr vanilinat și un praf de sare. Pregătirea acestei prăjituri durează 15 minute, iar timpul de coacere este de 30 de minute. În final, îți vor ieși 20 de porții.

Realizarea foilor

Primul pas în pregătirea foilor este să încălzești cuptorul la 170 de grade Celsius. Apoi, pune într-un bol ouăle întregi și mixează-le cu zahărul și praful de sare. Adaugă, treptat, uleiul, laptele și esența de vanilie, după care amestecă. Stinge amoniacul într-un pahar cu oțet și adaugă-l în compoziție.

Foarte important este să adaugi făina ușor în compoziție și să amesteci totul cu o lingură de lemn sau cu o spatulă din silicon. Frământă aluatul și răstoarnă-l pe masa în care ai presărat, în prealabil, făină. Împarte-l în patru părți egale, întinde-le și coace-le pe rând în tavă, până când se rumenesc puțin. În momentul în care ți se par coapte, scoate-le din cuptor, cu tot cu foaia de copt și pune-le unele peste altele. Lasă-le să să răcească și începe să prepari crema.

foi de prăjitură cu cremă de lămâie
Primul pas în pregătirea foilor este să încălzești cuptorul la 170 de grade Celsius.

Prepararea cremei și asamblarea prăjiturii

Ia un vas cu fund dublu sau un ceaun și amestecă în el făina cu zahărul. Adaugă și laptele, alături de un praf de sare și amestecă cu un tel. Pune vasul pe foc mic și amestecă până când crema capătă o consistență groasă. Adaugă și sucul de la o lămâie și închide focul. Nu uita să adaugi și untul tăiat cubulețe, coaja de lămâie și zahărul vanilinat. Crema se acoperă cu folie alimentară, direct pe suprafața ei și se lasă să se răcorească.

Crema călduță se întinde pe fiecare foaie, iar ultimul strat trebuie lăsat liber. Vor fi patru foi și trei straturi de cremă. Prăjitura se acoperă cu hârtie de copt și se pune o greutate. Se lasă la frăgezit câteva ore sau, cel mai bine, peste noapte.

Poftă bună!

cremă de lămâie într-un bol transparent
Crema călduță se întinde pe fiecare foaie, iar ultimul strat trebuie lăsat liber.

Dacă îți plac prăjiturile cu lămâie, încearcă și prăjitura Alba ca Zăpada super cremoasă.




Adauga un comentariu