Magazin

Reteta simpla de salam de biscuiti. Trebuie neaparat incercata

Publicat: 30 sept. 2018
1

Unul dintre cele mai gustoase deserturi facute in casa este, categoric, salamul de biscuiti. Iar prepararea este mai simpla decat ai fi crezut.

Ingrediente

500 g biscuiti simpli
100 g zahar
100 ml lapte
100 g unt
300 g rahat
300 g nuci
50 g stafide (optional)
2-3 linguri rom
3 linguri cacao
1 lingurita coaja de lamaie sau de portocale
1 lingurita zahar pudra sau cacao

Mod de preparare

Se curata si se spala stafidele cu apa calduta. Se lasa la uscat pe o hartie sau servetele. Apoi se pun intr-un bol de sticla si se stropesc cu rom. Se lasa la macerat pana cand e nevoie de ele. Nucile se usuca in cuptorul deja incins, timp de 10-15 minute. Se curata de coaja si se toaca marunt, potrivit retete.unica.ro.

Se zdrobesc biscuitii in bucati de 1 cm. Rahatul se taie si el in cubulete marunte, sa fie cat mai apropiate de dimensiune de biscuitii sfaramati. Se face sirop din zahar si lapte intr-un vas de 2-3 litri. Se adauga unt si cacaoa. Se amesteca bine pana la omogenizare si se lasa la racit.

Se amesteca nuca macinata, biscuitii sfaramati, rahatul taiat, stafidele macerate, coaja de lamaie pana cand se leaga ca o pasta.  Pune amestecul pe o foaie de celofan, pudrata cu zahar tos sau cacao. Ruleaza pana cand ai un sul de 5-6 cm. Se pastreaza la rece 3-4 ore si se serveste feliat. Pofta buna!





Adauga un comentariu