Culinar

Rețete cu ouă rămase de la Paști – 3 idei delicioase

Publicat: 11 mai 2021
platou cu oua umplute facute cu oua ramase de la Pasti
Ouăle umplute sunt un excelent aperitiv, cu care poți să-ți servești invitații

Sigur te întrebi la ce reţete poţi folosi restul de ouă de la Paşti? Ei bine, noi îţi venim în ajutor astăzi, cu 3 reţete foarte uşoare, dar foarte gustoase şi rapid de făcut. Nu trebuie decât să le scoţi din frigider şi să le pui pe masa din bucătărie, împreună cu celelalte ingrediente. Folosește aceste 3 rețete cu ouă rămase de la Paști și bucură-ți papilele gustative.

Aceste reţete cu ouă rămase de la Paşti te ajută şi să eviţi să arunci mâncarea bună. Dacă nu ai cui să dai de pomană ouăle, prepară-le chiar acum. Astfel le poţi consuma în alte forme. Inspiră-te pentru cina din sugestiile noastre. Spor la gătit şi poftă bună!

Cartofi franţuzeşti

Reţeta e foarte simplă!

Ingrediente:

  • 500 gr cartofi
  • 150 gr telemea
  • 3 ouă fierte
  • 2 ouă crude
  • 40 gr unt
  • 50 gr caşcaval
  • 50 ml smântână

Mod de preparare:

Mai întâi fierbe cartofii în apă cu sare. După ce au fiert şi s-au răcit, curăţă-i de coajă şi împarte-i în două. De ce sp fierbi cartofii în coajă? Pentru că, astfel, au gust mult mai bun și sunt și mai ușor de curățat. Jumătate taie-i în rondele, iar jumătate pisează-i cât mai mărunt cu ţelul sau chiar în blender. Dă brânza pe răzătoarea mică. Unge cu puţin unt o tavă de copt şi pune un strat de rondele. Adaugă apoi brânza amestecată cu ouă şi cu piureul făcut în prealabil. Adaugă rondele din ouăle fierte. Acoperă cu restul de cartofi făcuţi rondele. Presară caşcavalul, şi el dat pe răzătoare în prealabil. La final toarnă uşor smântâna şi bagă în cuptor. Reţeta e gata când preparatul a prins o culoare uşor rumenă deasupra. Această rețetă este excelentă atât la prânz, cât și la cină.

Pârjoluțe cu ouă fierte

Nu ai cum să dai greş cu clasica reţetă de pârjoale. Este delicioasă și poți să incluzi verdeața preferată (pătrunjel, mărar, coriandru etc.).

Ingrediente:

  • 400 gr carne tocată
  • 2 felii de pâine
  • 80 ml lapte
  • 4-5 linguri de ulei
  • 3 ouă crude
  • 4 ouă fierte
  • puţină sare
  • câțiva căţei de usturoi
  • verdeața preferată

Mod de preparare:

Pune toate ingredientele într-un bol şi amestecă foarte bine. Apoi modelează între palme fiecare chifteluţă şi pune-o la prăjit în ulei încins. Scoate-le atunci când sunt rumenite pe toate părţile. Le poţi servi simple sau cu sos făcut din făină, bulion şi ulei. Ca să aibă gust excelent, lasă-le la fiert în acest sos în jur de 10 minute. Vor căpăta o aromă absolut delicioasă.

Ouă umplute

Nu aveam cum să nu îţi sugerăm şi această minunată reţetă.

Ingrediente:

  • câteva ouă fierte
  • 1 pateu de pui mai mare
  • maioneză de casă
  • piper negru, proaspăt râșnit
  • sare
  • verdeața preferată

Mod de preparare:

Taie în două, pe lungime, fiecare ou. Taie-le pe lungime, astfel încât albușurile să rămână întregi. Scoate gălbenuşurile şi amestecă-le cu toate ingredientele, cu excepţia pătrunjelului. După ce obţii o pastă omogenă, umple albuşurile. Decorează cu câte o frunză de pătrunjel. Până în momentul servirii, recomandat este să ţii ouăle umplute în frigider. Sunt un excelent aperitiv sau gustare, de pus pe masă, în fața invitaților.





Adauga un comentariu