Culinar

Rețete prăjituri de casă asortate: Trei prăjituri delicioase, care îți vor aminti de copilărie

Publicat: 09 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Rețete prăjituri de casă asortate Trei prăjituri delicioase care îți vor aminti de copilărie
Preferi prăjituri cu aromă de lămâie sau, mai degrabă, ți-e poftă de prijituri cu ciocolată? Avem câte o rețetă pentru toate gusturile.

Cauți rețete de prăjituri de casă asortate? Ai ajuns în locul potrivit! Îți prezentăm trei rețete de prăjituri clasice și simplu de făcut.

Preferi prăjituri cu aromă de lămâie sau, mai degrabă, ți-e poftă de prăjituri cu ciocolată? Avem câte o rețetă pentru toate gusturile. În acest articol îți vom explica modul de preparare a trei prăjituri delicioase, care îți vor aduce aminte de copilărie și de clipele când nu aveai nicio grijă. Acestea sunt: Alba ca Zăpada, Cremșnitul și, pentru cei mai tineri, Kinder, felie de lapte, varianta făcută în casă. Dacă ești curios sau curioasă cum se prepară, citește rândurile de mai jos.

Rețete prăjituri de casă asortate: Alba ca Zăpada

Prăjitura Alba ca Zăpada este o prăjitură pufoasă, cu foi care ț se topesc în gură și cu o cremă fină de lămâie și unt. Pentru realizarea foilor vei avea nevoie de : 3 ouă, 10 linguri de zahăr , 6 linguri de ulei, 6 linguri de lapte , 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu stins într-o linguriţă de oţet, 1praf de sare, 500-600 grame de faină superioară, 1 pliculeţ zahăr vanilat.

Pentru cremă, ai nevoie de următoarele: 800 mililitri de lapte , 8 linguri făină, 8 linguri de zahăr, 1 pliculeţ de zahăr vanilat, coaja rasă de la o lămâie, sucul de la 1/2 lămâie, 200 gr unt, 1 praf de sare.

Pentru decor nu ai nevoie decât de 50 de grame de nucă de cocos.

Mod de preparare

Cu mixerul se amestecă într-un bol laptele, ouăle , zahărul, vanilia, bicarbonatul stins în oţet şi uleiul. Treptat, se amestecă făina, până când se obține un aluat vârtos. Se frământă până când se obține un aluat omogen, care nu se lipește. Aluatul rezultat se împarte în patru părți egale, din care se vor obține patru foi de mărimea unei tăvi de 30×20 de centimetri.

Blatul de lucru se tapetează cu făină și se întinde foaia. Fundul tăvii întoarsă cu fundul în sus se unge cu ulei și se așează foia, astfel încât să ajungă aproape de margini. Foile se coc separat, în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade Celsius, timp de 7-10 minute.

Vă veți da seama că foaia este gata, când devine ușor aurie pe margini. Același procedeu se aplică și celorlalte trei foi. Apoi se las la răcit.

Pentru cremă puneți 600 de mililitri de lapte la fiert. Separat, făina se dizolvă în restul de lapte, apoi se amestecă cu zahărul și cu praful de sare. După un clocot, compoziția obținută se toarnă în lapte și se amestecă timp de trei minute.

După răcire se adaugă vanilia, coaja rasă de lămâie, sucul de lămâie și untul tăiat cubulețe. Se amestecă până când se obține o compoziție omogenă.

Asamblarea prăjiturii

Se așază prima foaie pe o tavă de mărimea potrivită, se întinde o pătrime din cremă, apoi se pune următoarea foaie și tot așa. Se așează deasupra un strat uniform de cremă și se decorează cu nucă de cocos.
Prăjitura se acoperă cu folie alimentară și se așează un blat de lemn. Se lasă minim șase ore sau peste noapte, pentru ca foile să se înmoaie.

Prăjitura Cremșnit

Pentru această prăjitură legendară aveți nevoie de de: 1/2 porţie foietaj de casă (250 gr făină, 125 gr unt 82% grăsime, 1/2 linguriţă de oţet, 1 praf de sare, 110 ml apa rece). Crema de vanilie se face din 800 ml lapte, 100 gr amidon, 3 ouă, 175 gr zahăr, 1 praf de sare, 80 gr unt 82% grăsime, 1 linguriţa extract de vanilie. Pentru decor se folosește, opțional, zahăr pudră vanilat.
Se întinde aluatul de foietaj, cu ajutorul făinii, într-o singură foaie, obținându-se două foi pentru cremșnit. Se decupează după dimensiunea tăvii. Aluatul pentru cea de-a doua foaie se depozitează la frigider.

Se înțeapă prima foaie din loc în loc și se coace la 220 grade Celsius, pentru circa 10 minute, pe dosul tăvii. După ce se coace, foaia se lasă la răcit.
Se ia apoi a doua foaie de aluat de foietaj și se înțeapă din loc în loc. Tava se tapetează cu hârtie de copt și se așează prima foaie.

Pentru cremă, laptele se pune la fiert (600 de mililitri), la foc mic. Separat, într-un vas se amestecă bine ouăle cu zahărul, amidonul, praful de sare și restul de lapte rece.

Când vedeți că laptele începe să fiarbă, adăugați compoziția realizată mai sus. Amestecați continuu, până se îngroașă ( aproximativ un minut).

Se ia amestecul de pe foc și se adaugă extractul de vanilie și untul tăiat cuburi. Amestecați până obțineți o compoziție omogenă.

Se toarnă imediat peste foaia de foietaj și se întinde compoziția pe toată suprafața. A doua foaie se așează peste crema fierbinte.

Prăjitura se lasă la răcit complet (aproximativ o oră).

Opțional, prăjitura se decorează cu zahăr pudră vanilat.

Rețete prăjituri de casă asortate: Prăjitura Kinder Felie de Lapte

Acest desert imită perfect prăjitura originală, extrem de îndrăgită de copii. Se prepară foarte ușor, așa că merită încercată.

Pentru realizarea ei, aveți nevoie de: 6 ouă, 150 gr faină, 30 gr cacao, 120 gr zahăr, 30 ml apa, 10 gr zahăr vanilat și un praf de sare. Pentru cremă sunt necesare următoarele: 400 ml smântâna pentru frişcă, 100 ml lapte, 120 gr ciocolată albă, 10 gr gelatina + 50 ml apa rece, 50 gr miere, 1 lingutita extract de vanilie.

Cum se prepară

Se sparg ouăle într-un vas, după care adăugați zahărul, zahărul vanilat, praful de sare şi amestecați șase minute ( este recomandat să folosiți un mixer). Veți observa că, după mixare, compoziția crește în volum și capătă o consistență pufoasă. Adăugați apă și mai amestecați încă un minut.

Făina trebuie amestecată cu cacao, compoziția trecându-se ulterior prin sită. Se adaugă apoi compoziția de ouă. Amestecați ușor, de jos în sus, până când va fi încorporată toată cantitatea de făină cu cacao.

Compoziția se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, pe dimensiunea 35×38 cm. Blatul se coace la 180 de grade Celsius, timp de 12 minute.

După coacere, blatul se desprinde imediat de hârtie și se lasă să se răcească. Blatul se împarte apoi în două, obținându-se două foi cu dimensiune egală.

Crema se prepară astfel: se ia gelatina și se amestecă cu 50 de mililitri de apă rece și se lasă la hidratat 10 minute. Se amestecă apoi smântâna, până când obțineți o spumă densă. Se păstrează la rece. Fiți atenți să nu se taie.

Laptele se pune la fiert și se aduce la punctul de fierbere. Se ia de foc și se adaugă ciocolata mărunțită și gelatina hidratată. Se amestecă până când obțineți o compoziție omogenă. Trebuie să aveți grijă ca ciocolata să fie topită complet.

Se adaugă apoi mierea și extractul de vanilie.

În compoziția rezultată se adaugă treptat frișcă și se amestecă până când se obține o cremă omogenă.

Asamblarea prăjiturii

Tava în care s-a copt blatul trebuie tapetată cu o folie alimentară. Așezați apoi foaia de blat, până la margine.

Se adaugă crema și se uniformizează. Se așează apoi a doua foaie de blat cu josul în sus – partea poroasă în sus – și se presează ușor.

Se lasă la răcit minim 5 ore sau peste noapte.

Se taie cu un cuțit cu lamă lungă, trecut prin apă fierbinte și șters cu un șervețel.

Poftă bună!

Adauga un comentariu