News Flash:

Reunire amanata pentru echipa de rugby

29 Iunie 2006
965 Vizualizari | 0 Comentarii
•Echipa de rugby Poli Agro Iasi si-a amanat reunirea lotului pentru astazi •Jucatorii lui Constantin Verives se vor reuni astazi, cu incepere de la ora 17.00, la stadionul din Agronomie •Vineri dimineata, iesenii vor urca din nou in autocar cu destinatia Bucuresti, acolo unde se va disputa sambata si duminica al doilea turneu de rugby in sapte Rugbistii de la Poli Agro Iasi ar fi trebuit sa-si reia inca de marti antrenamentele la foc automat. Cum cinci jucatori au fost selectionati la lotul national sub 20 de ani, dar si din cauza oboselii acumulate in turneul de la Cluj, antrenorul Constantin Verives a decis sa amane cu doua zile reunirea lotului. Astfel, astazi, cu incepere de la ora 17.00, in dealul Agronomiei, Mocanu si compania vor spune oficial adio vacantei de vara. Daca pana acum, tehnicienii ieseni programau cate un antrenament pe saptamana, incepand de astazi rugbistii de la Poli Agro vor reincepe pregatirile pentru noul sezon al Diviziei Nationale. Verives a anuntat ca ii asteapta la pregatiri pe toti jucatorii cu care Poli Agro a incheiat pe locul opt sezonul trecut din prima liga. Singurul care va lipsi motivat este Istrate, care este ofertat de Dinamo Bucuresti si cel mai probabil va semna pentru gruparea alb-rosie. Totusi, antrenorul Constantin Verives a anuntat ca nu va da voie nici unui alt jucator sa plece din Agronomie in aceasta vacanta. "Avem o echipa tanara, pe care trebuie sa o pastram, pentru ca altfel, munca depusa pana acum a fost zadarnica. Eu nu vreau sa dau drumul nici unui jucator, dar daca Istrate vrea sa plece la Dinamo nu avem cum sa ne opunem", a spus Verives. Chiar si asa, oferte au mai avut si jucatorii Lazar, Toma si Zaharia, dar toti trei au decis sa continue la Iasi, in timp ce managerul Poli Agro, Bogdan Saramet a hotarat sa renunte la aceasta functie. Imediat dupa reluarea antrenamentelor, sportivii lui Verives vor urca in autocar, cu destinatia Bucuresti, acolo unde sambata si duminica se va disputa al doilea turneu de rugby in sapte al acestui sezon. Aceasta deplasare l-a nemultumit pe antrenorul Constantin Verives, care a considerat inoportun turneul din capitala, mai ales ca iesenii trebuie sa scoata din buzunar suma de 50 milioane lei (5 mii RON). "Nu mai avea nici un rost sa mergem iarasi la un turneu de rugby in sapte. Am inteles ca partidele de la Cluj au fost utile pentru toate echipele, dar sa mai programezi inca un turneu la o distanta de o saptamana este absurd. Eu chiar le-am spus ca nu are nici un rost sa cheltuim iarasi 50 de milioane (5 mii RON) pentru asa ceva. Poate formatiilor care sunt din Bucuresti le convine, dar noua care trebuie sa platim transport si cazare nu ne mai convine", a spus Verives. Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1504 (s) | 24 queries | Mysql time :0.034367 (s)