News Flash:

Revolta a angajatilor din Penitenciarul iesean

25 Martie 2005
1049 Vizualizari | 0 Comentarii
•Peste 240 de angajati ai Penitenciarului au dat in judecata mai multe institutii ale statului, printre care si Ministerul Justitiei, pentru ca li s-au luat in mod ilegal anumite procente din salariu •Din septembrie 2004, prin legea demilitarizarii, angajatii Penitenciarului au dreptul sa faca greva

Cei 246 de angajati ai Penitenciarului de Maxima Siguranta Iasi au dat in judecata Ministerul Justitiei, Asociatia Nationala a Penitenciarelor si institutia la care sunt angajati pentru a-si recupera anumite drepturi salariale de care, dupa cum sustin, au fost lipsiti de catre aceste institutii. Pe langa acestea, angajatii penitenciarului iesean au chemat in fata instantei si Casa de Asigurari de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti. Reclamantii cer in instanta ca statul roman prin aceste institutii sa fie obligat la restituirea unor sume de bani incasate pe nedrept. Acestia sustin ca de pe statele de plata li s-a retinut in mod cu totul ilegal un procent cuprins intre sase si sapte la suta reprezentand asigurarile de sanatate pe ultimii ani de zile. Acest proces deschis de lucratorii din Penitenciar este o premiera la nivel national, datorita faptului ca, din luna septembrie a anului 2004, penitenciarele au fost demilitarizate. Legea cu privire la cadrele militare arata faptul ca acestea aveau dreptul la asistenta medicala, medicamente si proteze in mod gratuit, neconditionat de plata vreunei contributii banesti. Pentru angajatii care au fost trecuti in rezerva si care din septembrie au capatat statul de functionari publici, prevederile legale cu privire la plata asigurarilor de sanatate au ramas aceleasi. Astfel, angajatii sustin ca le-au fost incalcate drepturile si pe vremea cand erau militari, si acum, cand sunt functionari publici. Avand in vedere ca inainte nu aveau voie sa deschida actiuni de natura sindicala, acestia profita de acesta posibilitate pe care o au acum si cer despagubiri. Cel mai vechi angajat din Penitenciarul Iasi, nemultumit acum de conditiile salariale este Ion Batea, angajat in anul 1979. Un proces similar se desfasoara la Bucuresti, insa este deschis de Federatia Sindicala a Penitenciarelor si reprezinta interesele tuturor institutiilor de acest gen din tara.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1382 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019256 (s)

loading...