News Flash:

Revolta la Saucesti, în asteptarea lui Boc

3 Iulie 2010
1177 Vizualizari | 2 Comentarii
Aproximativ 150 de oameni din gospodariile inundate din localitatea Saucesti, judetul Bacau, au început sa se certe cu autoritatile locale reprosandu-le ca nu au facut nimic si ca din cauza lor au ajuns în situatia de a ramane fara case, în zona fiind asteptat sa soseasca premierul Emil Boc. Localnicii au luat o galetusa în care au pus apa de pe jos, pe care au aruncat-o pe viceprimarul localitatii Saucesti, Irina Lepadatu. Aceasta a ramas în continuare în mijlocul oamenilor, încercand sa se apere si sa le explice ca autoritatile au facut tot ce s-a putut. Cei aproximativ 150 de oameni acuza autoritatile locale ca, desi localitatea a mai fost inundata si în 2008, autoritatile nu au consolidat digul. La un moment dat, oamenii au început sa scandeze "Noi vrem dig". Ei au spus ca îl vor primi pe Boc, care era asteptat sa ajunga în comuna, cu "apa si mal" în loc de apa si sare. Oamenii s-au certat cu autoritatile, strigandu-le: "Sunteti niste hoti. Ne-ati promis în campanie si uitati ce este aici".
La Saucesti autoritatile continuau ieri, la ora producerii incidentelor, evacuarea localnicilor, pe masura ce apa crestea. Subprefectul judetului Bacau, Constantin Scripat, declara ca pompierii si jandarmii au trecut la evacuarea fortata în Saucesti si scotoceau localitatea pentru a gasi persoane care nu vor sa îsi paraseasca locuintele si pe care încearca sa le convinga sa se puna la adapost, în conditiile în care Siretul s-a revarsat si a inundat comuna, punandu-le vietile în pericol. Constantin Scripat a declarat ca simte "o stare de neputinta" cand vede ca vine apa din toate partile si nu poate face fata. Apele Siretului au trecut peste digurile de protectie ridicate la Schineni, peste toate obstacolele si s-au revarsat în satul Saucesti. Autoritatile locale au început, ieri dimineata, la ora 6.00, evacuarea tuturor celor 2.100 locuitori ai comunei Saucesti, dupa ce debitul Siretului a depasit maximul istoric înregistrat în 2008, de 2.676 metri cubi pe secunda, înregistrand 2.887 metri cubi pe secunda, iar digul ridicat de la începutul saptamanii pentru protejarea localitatii a cedat sub presiunea apei. Peste 200 de familii din localitatea bacauana Saucesti au fost evacuate înca de joi seara din calea apelor Siretului, unii dintre localnici refuzand însa sa plece din case de teama hotilor. Localitatea bacauana Saucesti s-a confruntat cu inundatii puternice si la sfarsitul lunii iulie 2008, cand aproape toate casele din Saucesti si Schineni au fost inundate, iar 2.173 de persoane din comunele Saucesti si Letea Veche au fost evacuate, dupa ce apele Siretului s-au revarsat peste gospodariile lor. Atunci, cota de pericol a fost depasita cu aproape un metru în zona respectiva, iar debitul raului a atins maximul de 2.676 metri cubi pe secunda. La vremea respectiva, autoritatile promisesera ca vor construi în zona un dig, licitatia a fost contestata, iar lucrarile nu au mai început.

Lui Boc i-a fost frica de oameni

Premierul Emil Boc a declarat ca a fost în localitatea Saucesti, din judetul Bacau. Intrebat de ce nu a mai mers la Saucesti, Emil Boc a raspuns ca a fost în localitate si ca a "stat de povesti" cu aproximativ o suta de oameni de acolo. La insistentele ziaristilor, care l-au întrebat de ce nu a mers la oamenii care îl asteptau în centrul comunei, în fata primariei, premierul a raspuns: "Nu-mi faceti dumneavoastra programul". Boc a facut aceste declaratii în localitatea Bogdan Voda din judetul Bacau.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Liliana Calin  | #113323
Emil Boc, cel mai mic si mai prost si cel mai curvar premier pe care l-a avut Romania
marius  | #113353
Ma intreb, daca era alt premier in locul lui Boc(de la PSD sau PNL) era aplaudat?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3727 (s) | 22 queries | Mysql time :0.265874 (s)

loading...