News Flash:

Revolta la UMF

3 Mai 2006
1372 Vizualizari | 0 Comentarii
•Majoritatea cadrelor didactice va protesta in fata Rectoratului impotriva diminuarii ilegale a salariilor •Speriate de revolta, cadrele didactice pensionare care au adus institutia in criza financiara au inceput sa dea din colt in colt •Acestea considera ca statul este vinovat ca inca mai au dreptul sa ramana in activitate •Unii pensionari considera ca dascalii din UMF au o bucata de paine datorita pensionarilor si habar nu au de invatamant medical •Liderul de sindicat este de negasit, atata timp cat trebuie sa plece la pensie

Astazi, majoritatea cadrelor didactice de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr. T. Popa va protesta in fata Rectoratului impotriva diminuarii ilegale a salariilor. La una dintre cele mai prestigioase institutii de invatamant medical din tara s-a ajuns ca la o amarata de intreprindere, unde angajatii ies in strada pentru ca nu-si primesc lefurile. Ieri, speriata de revolta cadrelor didactice, o parte a profesorilor pensionari a inceput sa dea din colt in colt si sa strige ca nu are nici o vina ca statul ii mentine in activitate chiar daca au implinit varsta de 65 de ani. Liderul de sindicat al cadrelor didactice de la universitatea ieseana este de negasit de cateva zile, iar celor care-l gasesc prin la telefon le spune doar ca va organiza alegeri de sindicat peste cateva saptamani. Mihai Amironesei, cel care reprezinta interesele unui asa-zis sindicat, vandut cadrelor didactice pensionabile, nu face altceva decat sa incerce din rasputeri sa-si pastreze un post caldut de cadru didactic, fara a avea alte activitati semnificative de cativa ani buni. Dar pozitia sa de frunte intr-o asemenea organizatie blocheaza orice intentie de reforma universitara a tinerelor cadre didactice in UMF Iasi, cadre didactice care sunt platite mai prost decat angajatii ce strang gunoaiele de pe strada. Probabil ca unii asistenti, in aceste conditii, vor cere spor de rusine la salariul minuscul pe care-l au, pentru ca nu au curajul sa spuna cuiva ce salariu primesc de la UMF Iasi. Prof. dr. Eusebie Zbranca, aflat la varsta de 68 de ani, inca sef al Clinicii de Endocrinologie de la Spitalul Sf. Spiridon, a declarat ca nu este vinovat de ceea ce se intampla la UMF si, ca membru al Academiei de Stiinte Medicale, poate ramane in functie pana la varsta de 70 de ani. "La mine nu este cazul. Sunt membru al Academiei de Stiinte Medicale si pana la 70 de ani stau linistit. Doar daca mor ca sa nu mai fiu in activitate. Nu m-am ales eu membru al Academiei. Conform legii, cadrele didactice nu au voie sa protesteze. Acolo unde sunt profesori pensionari, sa se aplice legea. Noi nu avem in clinica nici un pensionabil", a declarat prof. dr. Eusebie Zbranca. Declinul financiar de la UMF a inceput cu cativa ani in urma, cand Carol Stanciu indeplinea functia de rector. Acesta a folosit cum a vrut bugetul institutiei si a lasat universitatea falimentara, in imposibilitatea de a asigura macar salariile. Gabriela Marinescu, de la Facultatea de Bioinginerie, una dintre persoanele care au jucat un rol important in scandalul declansat de pensionari impotriva fostului rector Vasile Burlui, a declarat ca va da socoteala in fata instantei. "O sa dau socoteala in fata instantei. Doar instanta ma poate acuza", a declarat Gabriela Marinescu. Revolta cadrelor didactice este programata pentru astazi, incepand cu ora 14.30. Majoritatea cadrelor didactice pensionare care se afla la conducerea universitatii a afirmat ca nemultumitii sunt cadre didactice care nu fac cinste UMF si au obtinut un loc in universitate doar din mila lor. Mai mult, acestia considera ca dascalii din UMF au o bucata de paine datorita pensionarilor si habar nu au de invatamant medical. Grupul de pensionari au uitat sa precizeze ca si fiii, fiicele, nepotii, care sunt tot cadre didactice in UMF au obtinut o bucata de paine si au fost promovati pana la gradul de profesor tot datorita parintilor care detin functii de conducere in universitate si care ar fi trebuit sa iasa de mult la pensie.
Magda OLTEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1376 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021447 (s)

loading...